DUMITRU IRIMIA DIN PERSPECTIVA PRINCIPIILOR LINGVISTICII CA ŞTIINŢĂ A CULTURII (Dorel Fînaru)

Text apărut în volumul Colocviului Național de științe ale limbajului ”Eugen Coșeriu”, Suceava, 2009

Cei mai mulţi lingvişti „se specializează” într-un domeniu sau altul al ştiinţelor limbajului: unul e fonetician, altul e gramatician, un altul e lexicolog; unul face lingvistică generală, celălalt lingvistică comparată; unul e dialectolog, altul stilistician iar un altul crede despre sine că este (şi) filozof al limbajului.

Cînd un lingvist scrie lucrări importante în toate aceste domenii, ba încă şi în altele, foarte puţin confraţi în respectă şi îl admiră. Cei mai mulţi îşi simt „felia lingvistică” ameninţată şi sînt profund iritaţi. Iar dacă cel în cauză mai face şi poetică şi stilistică literară, numărul „iritaţilor” se dublează.

Ca şi Coşeriu, Dumitru Irimia îşi situează propriul domeniu de cunoaştere în perspectivă universală şi încearcă să înţeleagă legătura lui cu celelalte domenii ale cunoaşterii. „Cred că în special lingvistica – atunci cînd nu se limitează la informaţia măruntă – este disciplina care deschide cele mai multe perspective, deoarece are cele mai multe legături cu modul de a fi al omului, cu toate activităţile umane în general. Din perspectiva universalităţii culturii, limbajul ocupă poziţia centrală”, afirma Eugeniu Coşeriu.

Într-o perioadă în care opera lui Coşeriu era „interzisă” în România, Dumitru Irimia, asumîndu-şi toate riscurile, îl citează pe larg în cursurile sale de lingvistică generală sau în cel de stilistică. Dumitru Irimia va fi cel care mijloceşte legătura lui Coşeriu cu Facultatea de Litere de la Suceava şi astfel ia naştere Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, recunoscut în scurt timp drept una dintre cele mai mari manifestări de gen din lume.

Întreaga activitate a lui Dumitru Irimia respectă cele cinci principii ale lingvisticii ca ştiinţă a culturii formulate de Eugeniu Coşeriu şi care demonstrează că opera lui Dumitru Irimia, ca şi a lui Eugeniu Coşeriu e numai în aparenţă eterogenă.

Principiul obiectivităţii a fost formulat încă de Platon în „Sofistul”: „să spui lucrurile aşa cum sînt”. E un principiu doar în aparenţă uşor de aplicat „să observăm lucrurile, să le înregistrăm şi să spunem cum sînt.” În realitate, noi vedem întotdeauna lucrurile „într-o anumită situaţie istorică, în anumite contexte, dintr-un anumit punct de vedere, într-o anumită perspectivă.”

Referindu-se la acest principiu D. Irimia observa: „daca trecem principiul obiectivităţii din domeniul ştiinţei, al lingvisticii (…) în funcţionarea însăşi a limbii, în procesul de verbalizare a lumii extralingvistice, întrebarea adevărului priveşte raportul dintre lume şi limbă, raport care poartă amprenta implicării în diferite moduri a fiinţei umane. ” (D. Irimia, Unitatea limbii şi literaturii românilor)

E necesară admiterea pluralităţii punctelor de vedere şi chiar o anumită generozitate cu privire la poziţiile contrare poziţiei noastre. Dumitru Irimia a avut mereu această atitudine: chiar dacă şi-a susţinut cu fervoare părerile proprii, a admis mereu şi păreri divergente, dar bine argumentate.

Ştiinţa trebuie construită cu aceeaşi obiectivitate indiferent de timp, de situaţia socială sau politică. E ceea ce a făcut Dumitru Irimia în perioada dictaturii comuniste, dar şi după 1989 (vezi problema „limbii moldoveneşti”, problema reformei ortografice etc.).

Principiul umanismului se confundă cu sfera libertăţii umane; activitatea liberă „este o activitate al cărei obiect este infinit, un obiect care se creează în mod continuu, care nu-şi are graniţele stabilite dinainte.”

Acest principiu al ştiinţelor umaniste implică faptul ca lingvistul să se preocupe de tot ceea ce creează omul, nu doar de limbaj şi de limbi, ci şi de artă, de religie şi de mit, de ştiinţă, de filozofie, toate activităţi creatoare ale omului. În plus, el trebuie să facă trecerea de la cunoaşterea intuitivă la cunoaşterea reflexivă şi justificată.

Dumitru Irimia şi-a situat propriul domeniu de cercetare în perspectivă universală şi în legătură cu toate activităţile creatoare, culturale, ale omului. A înţeles că teoria nu este altceva decît cunoaşterea universalului în faptele concrete, sau de „a contempla” în fapte esenţa lor universală. De aici, admiterea unei unităţi permanente între teorie şi studiul empiric, între teorie şi analiza discursului.

Poate că principala trăsătură a operei sale este că promovează permanent o hermeneutică a sensului. Opera lui Dumitru Irimia este preponderent o analiză a textului / discursului, fie că e vorba de discursul literar (Eminescu, mai ales Eminescu, apoi Creangă, Caragiale, Panait Istrati, M. Blecher, Alexe Mateevici, Lucian Blaga, Nichita Stănescu), fie de alte tipuri de discurs (textul biblic, basmul, limbajul criticii literare, memorialistică, limbajul familiar-argotic, limbajul politic, stilul publicistic etc.). Mai mult, Dumitru Irimia scrie despre Constantin Brâncuşi, despre Mănăstirile Bucovinei, despre Dinu Lipati.

Vorbind despre principiul tradiţiei Coşeriu afirma că „noutatea adevărată, efectivă, în ştiinţe şi în cadrul culturii în general este o noutate care îşi are rădăcinile în tradiţie şi care nu dispreţuişte ce s-a făcut pînă acum”. În tradiţie pot fi descoperite antecedentele teoriilor de mai tîrziu, intuiţiile unor rezolvări ulterioare, problemele puse fiind aceleaşi în decursul timpului.

Respectul pentru predecesori şi preţuirea tradiţiei se concretizează la Dumitru Irimia în recunoaşterea în mod constant a „izvoarelor” şi a influenţelor. În lingvistică, deasupra tuturor, stau Saussure, Coşeriu şi Ivănescu, dar şi alţi lingvişti precum Alexandru Philippide, Emil Petrovoci, Sextil Puşcariu, Giacomo Devoto, Mario Ruffini, Lorenzo Renzi. În domeniul poeticii şi al stilisticii Irimia preia şi duce mai departe unele teorii ale lui Iorgu Iordan, Gheorghe Ivănescu, Tudor Vianu, Charles Bally, Jean Cohen, Michel Riffaterre, Roman Jakobson etc.

Preţuirea tradiţiei stă la baza principiului antidogmatismului care se concretizează în faptul că Dumitru Irimia, în opera sa, a acceptat şi a căutat „sîmburele de adevăr” şi în teoriile cu care nu era de acord (vezi, de pildă, unele teorii ale lui Coteanu şi Iordan), dar a respins cu vehemenţă şi duritate verbală extremă reaua-credinţă şi impostura nu doar în lingvistică, ci şi în toate domeniile culturii şi învăţămîntului (vezi problema „limbii moldoveneşti”, problema „reformei” ortografice a Academiei etc.).

Principiul utilităţii publice se bazează pe un principiu stabilit de Leibniz: „scientia quo magis theorica, magis practica”, adică „ştiinţa, cu cît este mai teoretică, cu atît este şi mai practică”. Lingvistul nu poate să se izoleze într-un turn de fildeş sau în comunitatea lingviştilor, ci trebuie să fie înţeles de toţi oamenii interesaţi de problematica limbajului: „limbajul – spunea Coşeriu – funcţionează prin şi pentru vorbitori, nu prin şi pentru lingvişti”. Lingvistul trebuie să fie înţeles de toţi şi să întreprindă acţiuni utile tuturor. Nu e necesară aşadar doar o terminologie accesibilă, ci şi implicarea în viaţa cetăţii.

Dumitru Irimia a concretizat acest principiu în interesul său constant pentru problemele practice: limba română corectă, problema limbii şi literaturii române în şcoală, problemele învăţămîntului universitar în genere, atitudinea faţă de „politica lingvistică”. Nu a făcut doar lingvistică teoretică, ci şi o lingvistică aplicată, normativă, dînd, de pildă, una din cele mai bune gramatici ale limbii române din cîte există pînă astăzi. Opera sa, care-l poate îndreptăţii să fie numit cel mai important eminescolog român, nu s-a concretizat doar în zeci de studii, analize şi comentarii despre Eminescu sau în coordonarea Dicţionarului limbajului poetic eminescian, în îngrijirea de ediţii etc. ci şi în organizarea a nenumărate manifestări ştiinţifice şi omagiale închinate lui Eminescu, dintre care Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu” a reprezentat o adevărată şcoală pentru generaţii întregi de tineri filologi.

Maria ŞLEAHTIŢCHI, DUMITRU IRIMIA: UMBRA ŞI FEŢELE FIINŢEI

Text apărut în volumul Colocviului Național de științe ale limbajului ”Eugen Coșeriu”, Suceava, 2009

***

„Cele expuse aici sînt doar cîteva însemnări de lectură din opera profesorului care mai adineaori era cu noi. În această lună, pe 21 octombrie, ar fi trebuit să-i sărbătorim cei 70 de ani de viaţă şi să-i spunem prin viu grai cum i-am citit opera la care a trudit o viaţă, cît am înţeles din ea. Am impresia adesea că alergăm în urma timpului şi totul devine vremelnicie, deodată şi irecuperabil… Întîrziem cu un an, cu o lună, cu o zi… Am întîrziat şi de această dată… Am simţit nevoia să mă adresez cu acest text celor care l-au cunoscut pe Dumitru Irimia, cărora le-a fost profesor şi celor care nu l-au cunoscut, îndemnîndu-i să-i caute cărţile. Cu părere de rău, din 3 iulie 2009 poate fi găsit doar acolo. De acolo continuă dialogul cu noi”[1]. Am citat în semn de omagiu sfîrşitul eseului semnat de noi în numărul recent al revistei de literatură şi dialog intelectual Contrafort de la Chişinău.

***

Cărţile profesorului Dumitru Irimia gravitează în jurul unui termen-cheie, Fiinţa. Cînd ochii mei au fost pregătiţi să înţeleagă acest lucru (iar aceasta a fost după anul 2000), m-am întrebat de unde vine preocuparea lingvistului şi eminescologului. Prin 1994 intram în posesia volumului Fiinţă şi timp de Martin Heidegger, tradus în limba română,. Astfel, ipoteza mea includea, fireşte, ideea că profesorul Irimia va fi venit din Heidegger în abordarea Fiinţei. Mult mai tîrziu, de tot recent, după lectura studiului Limbajul poetic eminescian, mi-am dat seama că preocuparea profesorului era mult mai de demult, iar sursa adevărată a inspiraţiei exegetului era opera lui Eminescu, acel memorabil vers: „La-nceput pe cînd fiinţă nu era nici nefiinţă”… Fiinţa în lumea fenomenală şi cea închipuită, văzută cu ochii minţii, e învăluită în jocul de lumini şi umbre, „îmbinînd lumini şi umbre”, precum afirma Dumitru Irimia în studiul său despre Eminescu[2].

Spuneam altă dată că   profesorul Dumitru Irimia face parte din categoria împătimiţilor de Eminescu, care au făcut din cercetarea şi interpretarea operei poetului proiectul vieţii lor. Dacă ar fi să stabilim o cronologie a „Proiectului Eminescu” în „dinamica” (termen frecventat adesea de profesor) vieţii şi activităţii lui Dumitru Irimia, ar trebui să coborîm spre anii de liceu, cînd l-a „întîlnit” pe poet. „Cu Eminescu m-am întîlnit în anii de liceu, mărturiseşte profesorul, dar nu pentru că trebuia „să învăţăm lecţia”, ci pentru că profesorul ne-a spus că Eminescu nu este numai Împărat şi proletar şi ne-a vorbit despre Luceafărul, despre Doina, despre Titu Maiorescu şi ne-a invitat să mergem la biblioteca oraşului”.[3] Apoi a urmat în 1962 elaborarea „cu greu” (deoarece Eminescu era la „secret”) a tezei de licenţă Concepţia lui Eminescu despre artă. Teza a condus spre elaborarea şi publicarea în 1970 a ediţiei  Eminescu  Despre cultură şi artă. Momentul este evocat de Dumitru Irimia ca fiind unul crucial din destinul său. Întîlnirea cu manuscrisele eminesciene a fost, îşi aminteşte profesorul, „una din întîlnirile mele cu cea mai mare încărcătură fiinţială (cu tot greul de semnificare a acestui adjectiv)”[4]. În 1970 vedea lumina tiparului „primul Eminescu” citit şi gîndit de Dumitru Irimia. El a făcut posibilă trecerea spre cel „de-al doilea”, cel din Limbajul poetic eminescian, care a condus, în cele din urmă, spre elaborarea unei viziuni integratoare asupra lui Eminescu. Dumitru Irimia reconstituia întregul traseu într-un interviu cu întrebări de bilanţ, publicat la începutul anului 2008 în revista Limba Română de la Chişinău. Mi se pare indispensabilă invocarea acestui fragment pentru înţelegerea contribuţiei lui Dumitru Irimia la dezvoltarea eminescologiei: „Gîndirea estetică eminesciană se află într-o corespondenţă perfectă cu mutaţia radicală pe care o produce poezia lui în cultura românească: prin Eminescu limbajul poetic îşi asumă funcţia  întemeietoare de lumi semantic-poetice, lumi care au ca nucleu de semnificaţie întrebările fiinţei şi nu interpretarea, fie aceasta şi frumos poetică, a lumii cu determinări spaţio-temporale. În acest sens, aş considera – chiar dacă nu îmbrăţişez sintagma – că spre „Eminescu total”, mai exact, spre esenţa profundă a poeticii şi a creaţiei poetice eminesciene (în vers şi în proză deopotrivă), aspiră în mod complementar, interpretarea din  Limbajul poetic eminescian (Junimea, 1979) şi interpretările din Dicţionarul limbajului poetic eminescian, în cele două componente: (I) Concordanţele poeziilor antume (2 volume, Botoşani, 2002), Concordanţele poeziilor postume (4 volume, Iaşi, 2006) , (II) Semne şi sensuri poetice. I. Arte (Iaşi, 2005), Semne şi sensuri poetice. II. Elemente primordiale (Iaşi, 2007), realizat, sub conducerea mea, de un minunat colectiv de cercetători de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al.I.Cuza” şi de la Institutul de Filologie Română „A.Philippide”, Iaşi”[5].

***

În mod tradiţional, cînd schiţăm reperele de bază ale eminescologiei, facem trimitere la cele cîteva modele interpretative ale operei lui Eminescu, de la Titu Maiorescu la G.Călinescu şi Ion Negoiţescu, modele care au impus o exegeză dinspre literatură şi istoria ei spre literatură, dinspre societate spre literatură. Dar sîntem obişnuiţi mai puţin, mai puţin formaţi sau/şi informaţi, trebuie să recunoaştem, să citim opera unui mare scriitor dinspre limbă/lingvistică, dinspre limba română spre literatură, spre poezie, în cazul nostru. Această muncă migăloasă, ce pune în valoare cele mai mici detalii, a fost realizată de profesorul Dumitru Irimia, care şi-a aşezat lucrarea între studiul limbii, a gramaticii şi stilisticii limbii române şi opera lui Mihai Eminescu, într-o vie tensiune interioară. Dumitru Irimia propune eminescologiei un Eminescu citit în perspectivă lingvistică, de lingvistică semiotică, de lingvistică poetică, dacă îmi este îngăduit termenul, ceea ce face ca inedita contribuţie a exegetului să ocupe un loc aparte, bine meritat, în contextul general al studiului eminescian. Credem că a avut în acest sens un destin împlinit, or, mărturisea el însuşi, „fiinţa mea, umană şi intelectuală, a crescut în limba şi cultura română. M-aş fi simţi măcar în parte împlinit, dacă la cultura care m-a format voi fi adăugat şi eu ceva şi dacă voi fi contribuit, într-o măsură cît de mică, la cunoaşterea ei în spaţiul românesc  (cu hotarele configurate de identitatea profundă)”[6].

Străbate din această frază demnitatea, aşezarea şi conştiinţa propriei valori care l-au caracterizat pe profesorului Dumitru Irimia. Dan Hăulică le invoca într-o formulă plină de regret şi de înaltă apreciere: „Era în el o exactitate esenţială, intransigentă, care dă fiecărui cuvînt un preţ aparte. Au invocat-o cei care, la căpătîiul său, mai deunezi, şi-au luat rămas bun de la unul din întemeietorii studiilor de anvergură asupra limbajului eminescian, asupra moştenirii eminesciene. Li se devotase cu o rigoare nedomolită, punînd laolaltă informaţii filologice foarte acut specializate şi în acelaşi timp o dorinţă deloc comună, de a depăşi tot ceea ce este finitudine stearpă, tot ce poate să aplatizeze cercetarea”[7].

***

Identitatea profundă a culturii române, la care face referire profesorul, a putut fi înţeleasă treptat, prin efort intelectual continuu, susţinut de un ales simţ al limbii şi un fin spirit de observaţie. Într-un articol din 1991 (Limba – componentă fundamentală a specificului naţional), Dumitru Irimia afirma că „factori diverşi au generat moduri diferite de a simţi şi gîndi lumea, adică moduri diferite de a fi în lume”[8]. De aici a fi, fire şi fiinţă, aceste trei feţe ale fiinţei, vor coexista în studiile de lingvistică, de stilistică şi poetică ale lui Dumitru Irimia. În Introducere în stilistică, apărută în 1999, Dumitru Irimia îşi deschidea studiul Comunicarea lingvistică între lume şi limbă prin invocarea triadei om-limbă-lume înţeleasă prin coşerianul îndemn: „să spui lucrurile cum sînt”[9]. Ulterior aceste repere vor da naştere sintagmelor preferate spiritului analitic al profesorului. În articolul „Osia statornică” – imagine eminesciană a identităţii naţionale (2005) el punea în circulaţie expresiile: „fiinţa umană, fiinţa naţională şi fiinţa Lumii”[10], urmărindu-le semnificaţiile în opera lui Eminescu.  Un an mai tîrziu (2006), în comunicarea Actualitatea lui Eminescu în afirmarea unităţii şi identităţii românilor, ţinută în cadrul Ediţiei a X-a a Conferinţei Naţionale de Filologie Limba română azi, Dumitru Irimia îşi construieşte discursul în baza unei pînze de relaţii pe care le stabileşte realitatea Fiinţei în opera poetică şi cea publicistică a lui Eminescu. Astfel, exegetul analizează conceptul eminescian asupra „fiinţei profunde a poporului” român, în raport cu fiinţa umană şi fiinţa divină; în raportul dintre fiinţa umană şi fiinţa lumii, cel dintre fiinţă în general, fiinţa lumii şi fiinţa istorică, ajungînd spre „sinele profund al Fiinţei Lumii”[11].

***

În vederea evitării discursului redundant, deci fără a relua analiza publicată deja a studiului Limbajul poetic eminescian, am decis să ne referim acum la exegezele care i-au urmat celei din 1979. Astfel, stabilind o viziune de ansamblu (şi conclusivă) a celor mai importante studii eminescologice ale lui Dumitru Irimia, începînd cu anii 2000, am putea vorbi despre lărgirea cîmpului semantic al interpretării operei eminesciene. De la analiza lingvistică doctă a limbajului poetic eminescian în emblematicul studiu din 1979, în care exegetul adoptă, cu preponderenţă, o viziune din interiorul limbii/ lingvisticii şi semioticii lingvistice spre funcţionalitatea poetică a categoriilor şi nivelelor limbii în opera lui Eminescu, în ultimul deceniu este evidentă îndreptarea lingvistului spre filosofia limbii, spre filosofia literaturii, şi, implicit a culturii în general. Toate, prin intermediul operei „poetului naţional”, precum considera Dumitru Irimia, acoperind de fiecare dată această sintagmă cu argumente de natură poetică şi culturală.

Deşi toată opera eminescologică a lui Dumitru Irimia are în centrul atenţiei ideea că doar „prin poezie se poate intra în  comunicare cu Fiinţa lumii şi se poate da răspuns la întrebările esenţiale ale Fiinţei”[12], anume în preocupările ultimului deceniu, sau mai degrabă a unor proiecte care s-au împlinit în ultimul deceniu, sintagmele Fiinţa lumii, Fiinţa limbii, Fiinţa umană, Fiinţa poetică conturează un concept interdisciplinar, pentru a folosi un termen în vogă azi. În studiul Actualitatea lui Eminescu în afirmarea unităţii şi identităţii românilor, invocat mai sus, lingvistul afirmă că „universul semantic al creaţiei eminesciene are în centru asumarea de către poet a întrebărilor Fiinţei în general, a întrebărilor Fiinţei umane în raport cu Fiinţa lumii sau ca fiinţa istorică”[13].   În aceeaşi ordine de idei, a raportului dintre feţele Fiinţei, tratează Dumitru Irimia nucleul semantic al poemului Luceafărul: „condiţia tragică a fiinţei umane, tensionată între conştiinţa imposibilităţii armonizării lumii contingentului cu lumea transcendentului şi imposibilitatea renunţării la aspiraţia spre Absolut”[14]. Anume acest nucleu semantic, consideră profesorul, înscrie poemul „în universalitate”. Studiul invocat pune în pagină termeni importanţi pentru exegezele ulterioare, pe care le-a semnat sau urma să le publice Dumitru Irimia. Dacă în studiul din 2006 este urmărită funcţia întemeietoare a limbajului poetic eminescian, în forma raportului de mai sus, ecuaţia fiind operată în special pe texte lirico-filosofice, precum era invocatul poem Luceafărul, în exegezele ulterioare (Comunicarea[15] din anul trecut din cadrul Colocviului de la Putna) funcţionalitatea acestui  raport va fi aşezată, cu preponderenţă, în cadrul publicisticii, în mod special în contextul cronicelor teatrale ale lui Mihai Eminescu. Extinderea ariei analitice face dovada faptului că anunţata corelaţie transcende întreaga operă eminesciană, nu dar cea lirică. La o analiză superficială a operei eminescologice a lui Dumitru Irimia se poate crea falsa impresie că studiile de ultimă oră ar contura o altă exegeză, realizată cu ustensile noi. De fapt eminescologul revenea  de la înălţimea unei prodigioase cariere ştiinţifice, deci cu tot ce s-a putut acumula pe parcursul a mai bine de patru decenii, spre Eminescu, dinspre cultură, artă, morală, filosofie. Iar de aici ideile conduceau spre un proiect nou, în desfăşurare, cum afirma Dumitru Irimia,  Stilistica şi poetica imaginarului. Cine îl va continua, cine îl va desăvîrşi? ne întrebăm astăzi.

BIBLIOGRAFIE

HĂULICĂ, Dan, In memoriam Dumitru Irimia // Caietele de la Putna. Epoca noastră – tensiune etic-estetică, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009, p. 281-286

IRIMIA, Dumitru, Actualitatea lui Eminescu în afirmarea unităţii şi identităţii românilor// Limba română azi, Volum îngrijit de D. Irimia, A-M. Minuţ, I. Milică, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, p. 11-20

IRIMIA, Dumitru, „Basarabia a ajuns să se aşeze definitiv într-un strat al fiinţei mele” [interviu] // Limba română, nr. 1-2 (151-152), 2008, p. 28-41

IRIMIA, Dumitru, Etic – estetic în limbă şi în artă // Caietele de la Putna. Epoca noastră – tensiune etic-estetică, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009, p. 81-93

IRIMIA, Dumitru, Introducere în stilistică, Polirom, Iaşi, 1999

IRIMIA, Dumitru, Limba – componentă fundamentală a specificului naţional // Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente. Ediţia a II-a, Casa limbii române, Chişinău, 2008, p. 51-56

IRIMIA, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Junimea, Iaşi, 1979

IRIMIA, Dumitru, „Osia statornică” – imagine eminesciană a identităţii naţionale // Simpozionul internaţional Limba şi literatura română. Regional – naţional – european, Iaşi-Chişinău, 24-27 noiembrie 2005, Demiurg, Iaşi, 2005, p. 41-58

ŞLEAHTIŢCHI, Maria, Lumini şi umbre. Eminescu în interpretarea lui Dumitru Irimia // Contrafort, Anul XV, nr. 9-10 (179-180), septembrie-octombrie 2009, p. 25-26

---

[1] Maria Şleahtiţchi, Lumini şi umbre. Eminescu în interpretarea lui Dumitru Irimia // Contrafort, Anul XV, nr. 9-10 (179-180), septembrie-octombrie 2009, p. 26.

[2] Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Junimea, Iaşi, 1979, p.48.

[3] Dumitru Irimia, „Basarabia a ajuns să se aşeze definitiv într-un strat al fiinţei mele” [interviu] // Limba română, nr.1-2 (151-152) 2008, p. 29.

[4] Ibidem.

[5] Dumitru Irimia, „Basarabia a ajuns să se aşeze definitiv într-un strat al fiinţei mele” [interviu] // Limba română, nr.1-2 (151-152), 2008, p. 29-30.

[6] Idem, p. 39.

[7] Dan Hăulică, In memoriam Dumitru Irimia //// Caietele de la Putna. Epoca noastră – tensiune etic-estetică, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009, p. 282.

[8] Dumitru Irimia, Limba – componentă fundamentală a specificului naţional // Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente. Ediţia a II-a, Casa limbii române, Chişinău, 2008, p. 51.

[9] Dumitru Irimia, Introducere în stilistică, Polirom, Iaşi, 1999, p. 24.

[10] Dumitru Irimia, „Osia statornică” – imagine eminesciană a identităţii naţionale // Simpozionul Internaţional Limba şi literatura română. Regional – naţional – european, Iaşi-Chişinău, 24-27 noiembrie 2005, Demiurg, Iaşi, 2005, p. 43.

[11] Dumitru Irimia, Actualitatea lui Eminescu în afirmarea unităţii şi identităţii românilor// Limba română azi, Volum îngrijit de D. Irimia, A-M. Minuţ, I. Milică, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, p. 19.

[12] Dumitru Irimia, „Basarabia a ajuns să se aşeze definitiv într-un strat al fiinţei mele” [interviu] // Limba română, nr.1-2 (151-152), 2008, p. 40.

[13] Dumitru Irimia, Actualitatea lui Eminescu în afirmarea unităţii şi identităţii românilor // Limba română azi, Volum îngrijit de D. Irimia, A-M. Minuţ, I. Milică, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, p. 17.

[14] Idem, p. 19.

[15]Dumitru IRIMIA, Etic – estetic în limbă şi în artă // Caietele de la Putna. Epoca noastră – tensiune etic-estetică, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009, p. 81-93.

Galerie foto (Elena Agachi)

La Festivalul ”Blaga” de la Cluj, dl profesor a venit pe fugă, în mai, 2007.

Câteva fotografii luate atunci.

La o lansare de carte. (pe fundal, d-na Irina Petraș)

Cu Lăcrămioara Petrescu

Cu dl. profesor I. Cheie Pantea

La masa festivă, cu dl. profesor.

La teatru.

E ŞI COLOCVIUL MEU (Gheorghe MOLDOVEANU)

O vreme în urmă trecea în lumea umbrelor Mihai Iordache, iniţiatorul Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului de la Suceava, manifestare ştiinţifică ce a dobîndit, în timp, un prestigiu la care, la început, cei implicaţi în organizare abia puteau să spere. Iar dacă unii dintre noi au continuat să facă parte din colectivul de organizare a Colocviului se explică şi prin creşterea continuă a ţinutei şi a amploarei manifestării. Înainte de ultima ediţie organizată sub tutela lui Mihai Iordache, acesta îşi mărturisea teama că nu va putea face faţă solicitărilor, iar manifestarea ar putea să-şi reducă din pretenţii. S-a dovedit însă că spiritul nu prezenta mai puţină importanţă decît prezenţa lui: reuşita a fost dincolo de îndoieli, iar pentru Mihai încă un motiv de mîndrie.

După doar cîteva luni, într-o convorbire telefonică, îi făceam lui Dumitru Irimia, fostul nostru coleg de facultate şi consilier în toate ale Colocviului, incluzînd aici şi principiile de organizare şi tematica stabilită, rugămintea să prezinte un cuvînt la ceremonia de înmormîntare a lui Mihai Iordache. Grea sarcină. Solicitat de unul dintre foştii studenţi să creionez pentru publicul sucevean un portret al lui Mihai, m-am dovedit a fi neputincios; n-am putut lega două cuvinte. Iar anul acesta viaţa m-a pus pe mine în situaţia în care eu îl adusesem pe Dumitru Irimia: să vorbesc la trecut despre o persoană în apropierea căreia am trăit mai mult de jumătate de secol, pe care am simţit-o totdeauna aproape, de prietenia căreia m-am simţit totdeauna onorat.

Cu Dumitru Irimia părăseşte scena Colocviului nostru cea de a treia persoană a cărei angajare a fost decisivă în reuşita manifestării; între timp s-au adunat absenţe motivate pentru ilustrul Eugeniu Coşeriu, spiritul nostru director, adus la Suceava tot de Titi Irimia, cu care marele lingvist avea foarte bune relaţii. Absenţa celor trei de la actuala ediţie şi de la cele viitoare va fi însă doar un fapt fizic; dincolo de acesta ei vor continua să fie prezenţi, fără să domine, ci numai pentru a da impuls organizatorilor şi participanţilor, asigurîndu-i de bunele auspicii ale manifestării şi de şansele fiecărui participant de a-şi înscrie numele printre cei ce au contribuit la creşterea limbii româneşti şi a ştiinţei limbii în România, pentru aceasta consecvenţa în respectarea principiilor fiind o cerinţă obligatorie.

Consecvenţa!

Cred că acesta este un atribut al celor trei personalităţi al căror nume l-am amintit mai înainte. Cînd Mihai Iordache i-a solicitat lui Titi Irimia ajutor în punerea pe picioare a manifestării de la Suceava, era convins de implicarea necondiţionată a acestuia. După ce la una dintre ediţii colegul Irimia, fiind plecat din ţară, n-a putut participa, la solicitarea pentru participare la ediţia următoare mi-a răspuns foarte categoric: nu pot lipsi şi nu voi lipsi de la Suceava; Colocviul acesta e şi Colocviul meu. Şi nu era vorba despre spiritul de paternitate asupra manifestării, ci despre respectarea unei promisiuni, pe care o simţea ca o îndatorire, dar şi despre plăcerea de a fi împreună cu cei cu care pornise la drum într-o afacere: creşterea limbii româneşti şi a lingvisticii româneşti. Pe acest front Dumitru Irimia s-a angajat cu toate forţele sale, fie ca dascăl la catedra universitară, fie ca cercetăror, fie ca simplu vorbitor al limbii române. Timpul consumat pentru servirea scopului propus nu prezenta nici o importanţă.

La scurt timp după terminarea facultăţii, o colegă, care recunoştea că luase cam în uşor pregătirea în timpul studenţiei, iar acum se vedea depăşită de cerinţele catedrei, i s-a adresat cu rugămintea de a o ajuta „să se pună la punct“. Deşi era la început de carieră universitară şi, ca atare, avea el însuşi nevoie de timp pentru rezolvarea propriilor probleme, răspunsul a fost cu implicare totală, iar elevii colegei noastre vor fi simţit cu siguranţă schimbările produse în statutul profesoarei lor. A fost, poate, o experienţă necesară, care l-a convins că propria reuşită în cultivarea limbii române este condiţionată de măsura în care toţi oştenii frontului dispun, pe lîngă buna credinţă, de o pregărire temeinică. Aşa a ajuns să desfăşoare o susţinută activitate în Societatea de Ştiinţe Filologice, sub auspiciile căreia se întîlneau oameni cu preocupări pentru cultivarea limbii române de la universitate pînă la grădiniţă, iar el putea cunoaşte adevărata imagine a frontului, dincolo de desideratele oficiale.

Pregătirea profesorilor de limba şi literatura română a fost pentru el o preocupare constantă. Participarea acestora la cursurile de perfecţionare, indiferent de modulul în care se concretiza, era pentru profesorul Irimia un prilej de a oferi modele de abordare a textului literar, dincolo de schemele seci impuse de programele şcolare; în analiza textului, lingvistul împingea lucrurile dincolo de metoda puerilă a datului cu presupusul, în discuţii ajutîndu-se mereu de „eşti (sînteţi) sigur că e aşa?“ şi „pe ce te bazezi (vă bazaţi)?“, invintînd la depăşirea primului strat al textului literar. E de înţeles, de aici, că cei mai mari beneficiari ai îndrumărilor competente şi aplicate ale universitarului Irimia erau cei cărora le-a coordonat, de-a lungul timpului, lucrările metodice pentru obţinerea gradului didactic I şi care au devenit în timp agenţi ai modelului lingvistic de interpretare a textelor literare, văzute ca ipostaze ale uneia dintre variantele fundamentale ale diasistemului limbii, la care trebuie făcută raportarea de fiecare dată, cel puţin la nivelul implicit.

Ideea că, dincolo de diferenţele manifestate în aspectele ei concrete, în plan orizintal sau vertical, limba română este unitară, ca unitate în diversitate, s-a bucurat din partea profesorului şi a cercetătorului Dumitru Irimia de cea mai mare atenţie. A fost ideea în jurul căreia a reuşit să-i adune pe cei interesaţi de Limba română azi, din interiorul şi din afara graniţelor statului român. Indiferent de coordonatele geografice  unde întîmplător îşi duc viaţa, românii aparţin unui trunchi comun, ansamblu de tradiţii etno-lingvistice care dă stabilitate sistemului. Este evidentă apropierea de magistrul Eugeniu Coşeriu, care considera încercările de rupere a legăturilor de tradiţie ale unui popor genocid cultural. În combaterea etnonimului limba moldovenească, precum şi a glotonimului popor moldovenesc, de exemplu, lingvistul atrăgea atenţia, pe baza unor argumente ştiinţifice, dar şi de bun simţ, că nu este vorba de o simplă terminologie, că folosirea termenilor este în acord cu o anume atitudine politică, prin care se urmăreşte întreruperea tradiţiilor culturale şi lingvistice ale românilor de pe cele două maluri ale Prutului, pe care istoria l-a transformat în frontieră numai statală, fără a afecta aderenţa acestora la aceleaşi  tradiţii.

Aprecierea de care s-a bucurat şi se va bucura profesorul Dumitru Irimia în centre universitare ca Chişinău, Bălţi, Cernăuţi se datoreşte fără îndoială prestigiului său ştiinţific, dar şi atitudinii militante în susţinerea dreptului românilor de a-şi reclama aparteneţa la tradiţiile româneşti, manifestate înainte de toate prin limba şi cultura românească. Este aici punctul de întîlnire a lui Dumitru Irimia cu Mihai Eminescu, personalitate de prim rang a culturii române, căreia cercetătorul i s-a dedicat, realizînd studii ce-i fixează un loc definitiv în rîndul eminescologilor, şi pentru a cărui dreaptă receptare a mobilizat generaţii întregi de studenţi.

Am convingerea că din rîndul acestora se vor ridica oameni care vor şti să ducă mai departe ceea ce Dumitru Irimia abia începuse sau avea în stadiu de proiect, contribuind la cultivarea virtuţilor limbii române în toate variantele ei şi la adîncirea caracterului unitar prin bogatele ei tradiţii.

Din volumul editat cu prilejul Colocviului Internațional de științe ale limbajului ”Eugen Coseriu”, Suceava, 2009

Dumitru IRIMIA, OMUL FAŢĂ CU LIMBA

Studiu publicat în volumul dedicat Colocviului ”Eugeniu Coșeriu”, Suceava, 2009

„Nu noi sîntem stăpînii limbei, ci limba e stăpîna noastră”[1] este răspunsul lui Eminescu la întrebarea: Care este raportul omului cu limba? „Libertatea limbajului este libertate istorică, libertate a omului ca fiinţă istorică”[2], răspunde Eugeniu Coşeriu.

Cele două răspunsuri sînt numai la prima vedere diferite, sau chiar opuse. În esenţa lor, ele reprezintă doar ipostaze diferite ale unei aceleiaşi concepţii, care afirmă suveranitatea limbii, ca sacralitate, în răspunsul poetico-filozofic, concepţie proprie lui Eminescu şi Heidegger, ca creativitate, în răspunsul lingvistic, sau lingvistico-filozofic.

Perspectiva sacralităţii limbajului este explicitată de poetul român, în continuarea aceluiaşi fragment rămas printre manuscrise: „Precum într-un sanctuar reconstituim piatră cu piatră tot ce-a fost înainte, nu după fantezia sau după inspiraţia nostră momentană ci după ideea în genere şi în amănunte, care a predominat la zidirea sanctuarului, astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească”.

Perspectiva creativităţii în spaţiul limbii se explicitează în finalul aceluiaşi studiu al lui E. Coşeriu: „Omul trăieşte astfel într-o lume lingvistică pe care el însuşi o creează”[3].

În istoria devenirii sale, omul a creat limbajul, creîndu-se pe sine în cele două sensuri fixate de Coşeriu, ale limbajului ca logos şi ca logos intersubiectiv. Omul s-a eliberat de lumea naturală, transferînd-o în ordinea lumii lingvistice, într-un logos semanticos, devenit spaţiu al memoriei limbii, condiţie a desfăşurării cu lumea socială. Prin limbaj şi-a dezvoltat omul unitatea ca fiinţă mai întîi, ca fiinţă naţională apoi şi a umanizat lumea din perspectiva subiectivă în care a înscris o realitate obiectivă, existînd în afara limbii, este adevărat, dar nu independent de limbă, după devenirea omului, ci dimpotrivă. O dată cu devenirea umană a fiinţei, lumea va avea identitatea pe care i-o construieşte limba, orice limbă fiind, în acest sens, un punct de vedere asupra lumii. Prin limbaj, aşadar, omul şi-a construit şi afirmat libertatea faţă de lume şi concomitent şi-a dezvoltat creativitatea.

Dar libertatea faţă de limbă? Faţă de limba istorică? Cît de liber este omul faţă de limba pe care a creat-o creîndu-se pe sine?

„Nu orice inspiraţie întîmplătoare e un cuvînt de-a ne atinge de această gingaşă şi frumoasă zidire în care poate că unele cuvinte aparţin unei arhitecturi vechi dar în ideea ei generală este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”[4].

Răspunsul lui Eminescu readuce ideea de suveranitate a limbii; libertatea şi creativitatea sînt cenzurate de sacralitatea limbii, de conştiinţa acestei sacralităţi a limbii, a unei anumite limbi – limba istorică, spaţiu al constituirii identităţii naţionale.

„Sistemul (…) e un ansamblu de libertăţi (…). Putem, deci, spune că, mai mult decît i se impune [individului vorbitor], sistemul i se oferă, oferindu-i mijloace pentru exprimarea sa, care este inedită dar, în acelaşi timp, inteligibilă pentru cei care recurg la acelaşi sistem”[5].

Răspunsul lui Coşeriu readuce ideea de libertate, cenzurată aceasta doar de realizarea actului de comunicare – înţelegerea mesajului. Creativitatea este cenzurată de funcţionalitatea, am spune abstractă sau cel puţin detaşată de lume, a limbii.

Am putea interpreta din nou: răspunsul poetico-filozofic în opoziţie cu răspunsul lingvistic sau, mai exact, cu răspunsul dat de filozofia limbajului. Opoziţia există cu adevărat, dar răspunsurile se dau din perspective în care este înscris raportul om-limbă: Eminescu, dinlăuntrul limbii, al unei anumite limbi: Coşeriu şi lingvistica, în general, într-un anumit sens, din exterior; Eminescu – din perspectiva limbii-spaţiu al poeziei; E. Coşeriu – din perspectiva limbii în actul de comunicare neutră. Dar tocmai aceste două perspective, şi în continuarea subiectului vorbitor care recurge la limbă, şi în considerarea limbii ca sistem, perspective complementare, de fapt, sînt în măsură să fixeze mai nuanţat poziţia omului faţă cu limba.

Libertatea şi creativitatea umană, asigurată de limbaj şi manifestată în limbaj, dezvoltă în timp aspecte diferite ale raportului om-limbă, înscris într-o poziţie activă, a „lucrului” cu limba şi într-o poziţie pasivă, a „amprentei” lăsate asupra limbii.

Sacralitatea şi creativitatea se suprapun în plan mitic, în momentul iniţial al devenirii umane (cînd fiinţa creînd limbajul îşi creeează şi dezvoltă umanitatea) sau în recuperarea momentului şi stării originare prin poezie, în spaţiul limbajului poetic.

Sacralitatea şi creativitatea se distanţează pînă la a se opune, în cursul istoriei societăţii pe terenul funcţionalităţii comunicative, cînd libertatea faţă de limbaj este dirijată şi cenzurată de specificul situaţiei de comunicare. Acum, limba, spaţiu de manifestare a umanităţii în general şi a umanităţii specific naţionale pe care ea însăşi le-a construit, lasă loc unei limbi-instrument. Funcţia de comunicare se instalează suverană pentru funcţia de expresie – funcţia simbolică în interpretarea lui E. Coşeriu – a limbii. În anumite condiţii de întrebuinţare a limbii-instrument, apoi, însăşi funcţia de comunicare se poate degrada pînă la condiţia de pseudo-comunicare, cînd semnificatul nu mai semnifică, odată cu întreruperea raportului semantic. Desacralizării limbii istorice prin trecerea în limba-cod, în textul ştiinţific sau în cel administrativ, i se adaugă, în anumite situaţii, desemantizarea în textul politic şi în textul publicistic. Distincţia cu care operează Eminescu, în articole mai ales, dar şi în creaţia literară – cuvînt-frază surprinde tocmai acest proces de desacralizare-desemantizare a limbii istorice în actul lingvistic concret; o frază al cărei conţinut semantic nu se întemeiază pe raportul semantic cuvînt-lume mimează, nu semnifică: „Niciodată fraza culturii nu e echivalentă cu munca reală a inteligenţei şi mai ales cu întărirea propriei judecăţi, care e cultura adevărată… Niciodată fraza libertăţii nu e echivalentă cu libertatea adevărată”[6].

Prin limbaj – în spaţiul unei anumite limbi istorice – omul se orientează în fiecare moment al existenţei sale , în mod implicit, în fiecare moment al actului lingvistic concret în mod explicit, spre lume şi spre interlocutor. Specificul orientării şi al întrebuinţării concrete a limbii în actul lingvistic îşi are originea în poziţia omului ca subiect vorbitor între sistem şi normă, poziţie situîndu-se între automatism şi conştientizare. Vorbitorul inocent, nespecialist, îşi asumă sistemul în timp ce deprinde limba şi îl conştientizează prin intermediul normei. Caracterul subconştient al asumării sistemului este argumentat de limbajul copiilor care aplică, fără limite, prin analogie, deferite legi lingvistice a căror funcţionare este limitată de intervenţia unor factori diverşi; copilul spune în limba română sînteam, prin analogie cu veneam, am mergut, prin analogie cu am tăcut etc.

Extinderea regulii cu ignorarea excepţiei caracterizează şi întrebuinţarea unei limbi, într-o primă etapă a studierii acesteia.

Asumat subconştient ca limbă maternă, conştient ca limbă 2, sistemul rămîne în sfera abstractă a opoziţiilor funcţionale, dincolo de care, în limba istorică reală se trece numai prin pătrunderea în memoria limbii, într-un strat de adîncime dezvoltat într-un timp istoric îndepărtat, care trebuie recuperat, sau într-un strat de suprafaţă, dezvoltat într-un timp recent.

În esenţa sa, fiecare act lingvistic este concomitent cunoaştere, comunicare şi atitudine şi implică două acte de predicaţie: unul implicit, în sfera semantică a unităţilor lingvistice ca lexic şi un altul, explicit, în sfera semantică a enunţului, a unităţilor lingvistice ca sintaxă. Un enunţ precum „Ţara este frumoasă.” îşi dezvoltă planul său semantic printr-o predicaţie implicită. Aceasta (= realitatea despre care vorbim) e ţara şi o a doua, explicită: „Ţara este frumoasă.”

Memoria limbii, de adîncime sau de suprafaţă, este concentrată, în special, în unităţile lexicale, care cuprind şi atitudinea omului faţă de lume, mai exact, viziunea sa asupra lumii; sau, mai exact: unităţile lexicale reconstruiesc lumea, printr-un act implicit de predicaţie, într-un spaţiu semantic care fixează acea identitate lumii.

Într-un act lingvistic concret, act concret de comunicare, ceea ce se realizează în mod conştient în enunţul „Ţara este frumoasă.” este semantica celei de-a doua predicaţii: este frumoasă.

Prima predicaţie rămîne în planul memoriei de adîncime a limbii, spaţiu de cunoaştere de adîncime, afectivă, în sens filozofic, a lumii, prin funcţie simbolică (în varianta funcţiei de reprezentare în complementaritate cu funcţia asociativă din interpretarea lui Coşeriu). Substantivul ţară din limba română rămîne legat de latinescu terra. Această trimitere semantică nu lipseşte nici din corespondentul italian paese, dar semantica acestui termen are în prim plan componenta instituţional-socială, să-i spunem. Pentru limba română, ţară este pămîntul pe care trăieşti, în primul rînd, fără alte determinări. Pentru limba italiană, paese e spaţiul social în care te afli, cu  delimitările lui, mai mici (semnalînd deinteres pentru ce este dincolo) – sensul de localitate rurală, mai mari – sensul de „ţară”.

Tot în sfera primei predicaţii se înscrie şi interpretarea gramaticală a lumii în spaţiul semantic, complex, al unităţilor lexicale. Ceea ce se consideră genul gramatical, de exemplu, componentă permanentă, este, de aceea, mai degrabă trăsătură lexico-gramaticală, a semanticii unităţilor lexicale închise, de tip substantival: mare(a), feminin în limba română, masculin în limba italiană, il mare, floare(a), feminin în limba română, il fiore, masculin în limba italiană, soare(le), masculin în limba română, die Sonne, feminin în germană, luna, feminin în română, der Mond, masculin în limba germană, cu consecinţe multiple asupra organizării lexicului curent dar mai ales a figurilor stilistice întemeiate pe lexic, şi, în legătură cu aceasta, a structurilor stilistico-poetice, stilistico-artistice în dezvoltarea semnificaţiilor poetice sau sculpturale.

Dacă în sfera primei predicaţii, cunoaşterea esenţei lumii transcede individul, căruia îi şi rămîne de cele mai multe ori neconştietizată, în sfera celei de-a doua predicaţii, cunoaşterea lasă mai mult loc intervenţiei subiectului vorbitor. Omul interpretează acum lumea, lumea imediată, de regulă fenomenală, în funcţie de factori pe care îi stăpîneşte. El ia în felul său în stăpînire limba, construind lumea după chipul său, după concepţia sa despre lume, societate etc.

Între cele două variante: copulativă şi adcersativă ale relaţiei sintactice de coordonare, de exemplu, cel puţin cînd acestea se stabilesc între unităţi lexicale, distincţia nu este lingvistică ci stilistică; ea nu are acoperire în lumea interpretată lingvistic: Maria e urîtă şi bogată, ci reflectă atitudinea subiectului vorbitor faţă de această lume: neutră: Maria e urîtă şi bogată, cu implicare: Maria e urîtă dar bogată, sau „Maria e bogată dar urîtă.”

În dinamica limbii sau mai exact în istoria întrebuinţării limbii-sistem, unităţile lexicale îşi pot pierde caracterul predicaţional în sensul de primă predicaţie, sau datorită presiunii funcţiei de comunicare, întemeiată numai pe stratul de suprafaţă, să-i spunem denominativ,  al limbii (stratul de adîncime fiind reflexiv), sau datorită presiunii componentei persuasive a actului de comunicare (cu predominarea, deci funcţiei conotative).

Prima situaţie este cea mai frecventă în spaţiul limbilor moderne în care limbile literare şi mai ales variantele stilistice cu mesaje specializate ale acestora – tehnico-ştiinţifice şi ofocial-administrative se apropie tot mai mult de condiţia de coduri convenţionale, „nomenclaturi” în terminologia lui Coşeriu, cuvinte care numesc lumea, am spune, dar care nu mai conţin în ele lumea.

Cea de-a doua situaţie caracterizează cu deosebire limbajul politic şi corespondentul său – stilul publicistic – care au atins gradul exemplar de manifestare, din acest punct de vedere al desemantizării, prin ceea ce s-a numit limba de lemn.

Deci, în spaţiul om-limbă, înscris, de fapt, în raportul om-limbă-lume, poziţia omului faţă de limbă (în interdependenţă cu poziţia faţă de lume) este determinată înainte de toate şi descrisă de specificul timpului de cunoaştere şi de specificul comunicării.

În cunoaşterea poetică, tinzînd ca, prin recuperarea esenţei originare a limbajului, de limbaj absolut, să se ajungă la cunoaşterea de adîncime a lumii, ceea ce echivalează cu un act de intrare în comunicare cu lumea, omul, adică poetul, redă dinlăuntru sacralitatea, printr-un proces de recreare a semanticii pierdute în spaţiul unei lumi semantice de tip poetic, o dată cu intrarea pe teritoriul miticului. Pe acest teren, libertatea poetului faţă de limbă este, dintr-o perspectivă, absolută, dintr-altă perspectivă, suveranitatea limbii este absolută. Spaţiul de acţiune concretă, imediată a poetului este limba istorică; din această perspectivă, libertatea sa este absolută: el îi poate nega toate determinările istorice, contingenţiale. Dar această libertate îşi are raţiunea de a fi şi se impune funcţională numai în condiţiile deschiderii spre limbajul uman determinat, cînd limba istorică îşi pierde, în funcţionalitatea ei poetică, identitatea cu sine însăşi. În cunoaşterea ştiinţifică, tinzînd spre determinarea şi înscrierea lumii între adevărat şi fals, libertatea omului este limitată de un model lingvistic istoriceşte determinat şi variabil istoriceşte. Modelul lingvistic este norma – oglindă a sistemului în funcţionalitatea sa opoziţională şi atît.

În cunoaşterea empirică, omul se află în faţa unor modele variabile în funcţie de situaţia de comunicare: oral/scris; cultură citadină/cultură rurală etc.

În actul de comunicare politică şi cunoaşterea şi limba sînt viciate sau numai pot fi viciate în desfăşurarea lor de luarea în stăpînire a limbii şi transformarea ei în instrument de reorganizare şi dirijare a raportului limbă-lume.

---

1 Mihai Eminescu, Fragmentarium, Ediţie după manuscrise, cu variante, note, addenda şi indici de Magdalena D. Vatamaniuc, Ediura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 241.

2 E. Coşeriu, Omul şi limbajul său, în vol. Omul şi limbajul său. Studii de filozofie a limbajului, teorie a limbii şi lingvistică generală. Anthologie, argument, note, bibliografie şi indici de Dorel Fînaru, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 2009, p. 52.

3 Ibidem.

4 M. Eminescu, ibidem.

5 E. Coşeriu, Sistem, normă şi vorbire, în vol. Teoria limbajului şi lingvistica generală. Cinci studii, Ediţie în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 100.

6 M. Eminescu, Opere, vol. 3, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1939, p. 291.

Profesorul Dumitru Irimia trăiește prin noi!

Puteți lua legătura cu mine, lăsând un ”comment” pe blog. Automat, se salvează adresa dumneavoastră de mail, apoi eu vă voi scrie!

BIBLIOGRAFIE CRONOLOGICĂ Dumitru IRIMIA

BIBLIOGRAFIE CRONOLOGICĂ
Dumitru IRIMIA
(text apărut în volumul Colocviului International de științe ale Limbajului ”Eugen Coșeriu”, Suceava, 2009)

1965
Elementul arhaic şi funcţia sa la Eminescu [cu rezumatele în limbile rusă şi franceză], în AUI, 11, fasc. 2, pp. 146-167
[M. Eminescu, Poesie d’ amore (a cura di M. Ruffini), Torino, 1964], în AUI, 11, fasc. 2, pp. 229-231

1967
Aspecte stilistice ale întrebuinţării neologismului în poezia lui Eminescu [cu rezumat în franceză], în AUI, 13, nr. 2, pp. 131-154
Naţional şi universal în concepţia despre artă a lui Eminescu, în Cronica, 2, nr. 24, p. 7

1968
S. Puşcariu şi problemele structurii gramaticale a limbii române, în AUI, 14, fasc. 2, pp. 181-193
Este „se” marcă a reflexivului românesc?, în AnL, 19, pp. 169-174

1969
[Dicţionarul Eminescu, Editura Academiei, Bucureşti, 1968], în Cronica, 4, nr. 3, pp. 8, 9
[Jean Cohen, Structure du langage poétique, Flammarion, Paris, 1966, 232 p.], în AUI, 15, pp. 155-156
Metafora universului în poezia lui Eminescu, în Cronica, 4, nr. 24, p. 9
Stilistica şi problema cercetării limbajului poetic românesc, în ***Metodologia istoriei şi criticii literare, Editura Academiei, Bucureşti, pp. 189-198
Vocabularul operei lui Caragiale [cu rezumat în franceză], în AUI, 15, pp. 79-95

1970
Vocabularul nostru cel de toate zilele, în Iaşul Literar, nr. 2, pp. 69-72
Gramatică şi poezie, în Iaşul literar, nr. 3, pp. 59-62
Rima, acest ,,canon” depăşit…, în Iaşul literar, nr. 4, pp. 58-61
[Méthodes de la grammaire. Tradition et nouveauté, Société d’Edition „Les Belles Lettres”, Paris, 1966, 196 p.], în AUI, 16, pp. 144-147
[P. Brodin, Ecrivains américains d’aujourd’hui des années ’60, Paris, 1969], în AnL, XXI
[Solomon Marcus, Poetica matematică, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, 400 p.], în ConvLit, 1, nr. 8, pp. 83-85
Structura gramaticală a limbii române în concepţia lui Alexandru Philippide, în AUI, 16, pp. 35-46
Semiauxiliarele, în AnL, 21, pp. 79-96
Despre interpretarea stilistică a creaţiei literare, în Cronica, 5, nr. 39, p. 7; şi în Cronica, 5, nr. 41, p. 8
Mihai Eminescu, Despre cultură şi artă. Ediţie îngrijită de Dumitru Irimia, Editura Junimea, Iaşi, 314 p.
Interpretarea poeziei eminesciene plecînd de la Blaga, în ConvLit, 1, nr. 5, pp. 77-81
Expresia lingvistică a universului în poezia lui M. Eminescu, în LL, 24, pp. 41-68
Poetic, nepoetic, nonpoetic sau … antipoetic, în Iaşul literar, nr. 1, pp. 72-75
Tot despre rimă, dar şi despre renunţarea la unele „prejudecăţi”, în ConvLit, 1, nr. 1, pp. 87-91
Rima, acest „canon” depăşit, în Iaşul Literar, 21, nr. 4, pp. 58-60
Între creaţie „lingvistică” şi poezie…, în ConvLit, 1, nr. 2, pp. 73-76
Între poezie şi „parvenitism” literar, în ConvLit, 1, nr. 3, pp. 77-80
„Arta” unei interpretări a artei literare (Note privind limbajul criticii literare), în ConvLit, 1, nr. 7, pp. 82-85

1971
Note privind limbajul criticii literare. În căutarea cuvîntului, în ConvLit, 2, nr. 1, pp. 70-73
În căutarea cuvîntului, în ConvLit, nr. 1, pp. 70-74
[A.J. Greimas, Sémantique structurale, Larousse, Paris, 1966, 262 p.], în AUI, 17, pp. 140-141
Ibrăileanu şi problemele limbajului poetic, în ConvLit, 2, nr. 5, pp. 36-40
Despre terminologie: „Limbajul criticii literare”, în ConvLit, 2, nr. 8, pp. 86-88
Note despre limbajul poetic, în ConvLit, 2, nr. 9, pp. 79-82
[Gh. Bulgăr, Momentul Eminescu în evoluţia limbii române literare, Editura Univers, Bucureşti, 1971], în ConvLit, 2, nr. 9, pp. 91-92
[Poétique, Paris, 1970], în ConvLit, 2, nr. 6

1972
Aspecte ale sintaxei frazei în scrierile lui I.L. Caragiale [cu rezumat în germană], în AUI, 18, pp. 77-91
Cultura românească în Italia, în Cronica, 7, nr. 23, p. 16
[Gh. Bulgăr, Momentul Eminescu în evoluţia limbii române literare, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, 342 p.], în AUI, 18, pp. 159-161

1973
Il nome, Torino, 50 p. [curs universitar]
Il verbo, Torino, 75 p. [curs universitar]
Compoziţia eminesciană, în Cronica, 8, nr. 24, pp. 569-576
Aspecte stilistice ale articulării substantivului în poezia lui Eminescu [cu rezumat în franceză], în AnL, 24, pp. 63-73
Milano l-a sărbătorit pe Manzoni, Cronica, nr. 31
Al. Manzoni în critica literară românească, în Tribuna, 17, nr. 29, p. 10
De vorbă cu prof. Mario Ruffini, în Tribuna, nr. 2
De vorbă cu prof. C.C. Secchi – directorul Centrului de Studii ,,Al. Manzoni”, Milano, în Cronica, nr. 31, p. 16
[E. Petrovici, Studii de dialectologie şi toponimie, Editura Academiei, Bucureşti, 1970], în Parole e metodi, Torino, nr. 5, pp. 143-145
[Atlasul lingvistic român, Vol. VII; Editura Academiei, Bucureşti, 1972], în Parole e metodi, Torino, nr. 6, pp. 317-318
[Studii de limbă literară şi filologie, Vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1972], în Parole e metodi, pp. 316-317
[Ecaterina Teodorescu, Propoziţia subiectivă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972], în Parole e metodi, nr. 6, pp. 319-320
[A. Vraciu, Studii de lingvistică generală, Editura Junimea, Iaşi, 1972], în Parole e metodi, nr. 6, pp. 321-322

1974
[E. Bălan-Osiac, Sentimentul dorului în poezia română, spaniolă şi portugheză, Editura Minerva, Bucureşti], în Quaderni ibero-americani, Torino, nr. 42-44, 1972-1974, pp. 202-203

1975
Metafore „indirecte” în poezia lui Eminescu, în Cronica, 10, nr. 2, p. 8
Pentru o semantică a imaginii în poezia lui Eminescu, în Cronica, 10, nr. 41, p. 4
Un alt mod de a face istoria unei limbi [Giacomo Devoto, Il linguaggio d’Italia. Storia e struttura linguistische italiane dalla preistoria ai nostri giorni, Milano, 1974], în Cronica, 10, nr. 33, p. 10

1976
Structura gramaticală a limbii române. Verbul, Junimea, Iaşi, 306 p.
Mărgineanu, Valeria, [Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Verbul, Editura Junimea, Iaşi, 1976, 306 p.], în AUT, 14, pp. 207-208
Perspectiva umană în structura semantică a metaforei eminesciene, în Cronica, 11, nr. 24, pp. 1, 4
Il romanzo manzoniano ed il romanzo storico romeno, Notiziario, Bucureşti, nr. 2, pp. 27-38
Literatura română în Italia, în ConvLit, nr. 5, pp. 19-20
Nichita Stănescu: „Cîntec”. Interpretare poetică, în LL, 2, pp. 463-471
Mario Ruffini la 80 de ani, în Cronica, 11, nr. 46, p. 10

1977
Vocabularul eminescian între statistică şi semnificaţii poetice (I), în Cronica, 12, nr. 2, p. 5; (II), nr. 3, pp. 4-5
Structura gramaticală între libertate şi constrîngeri, în ConvLit, nr. 10, p. 12
Al. Manzoni în România, în Annali manzoniani, vol. VII, Milano, pp. 381-399
[Al. Andriescu, Stil şi limbaj, Ed. Junimea, Iaşi, 1977, 253 p.] în ConvLit, nr. 6, p. 13
Despre creativitate în limbă, în ConvLit, nr. 9, p. 16
Limba, presa, radio-televiziunea, în ConvLit, nr. 9, p. 13
„Notizie culturali italiane”. Revue italo-roumaine [1, nr. 1, 1976], în CREL, 5, nr. 4, pp. 142-144
Limba şi relaţiile sociale, în ConvLit., nr. 11, p. 13
Şcoala şi limba, în ConvLit, nr. 12, p. 18
În spiritul colaborării şi prieteniei: Iaşi – Perugia, în Cronica, nr. 45, p. 10

1978
Curs de lingvistică generală, [TUI, multigr.], Iaşi, 310 p. (Universitatea „Al.I. Cuza”, Facultatea de Filologie)
Între limbă şi stil, în ConvLit, nr. 2, p. 13
Cuvîntul şi sensurile lui, în ConvLit, nr. 3, p. 4
O problemă de gramatică, în ConvLit, nr. 4, p. 11
Între tendinţă şi modă lingvistică, în ConvLit, nr. 7, p. 10
Paralelisme lexicale, în ConvLit, nr. 9, p. 11
Poezia română în Italia, în Cronica, nr. 42, p. 12
Structura gramaticală între libertate şi constrîngere, în ConvLit, nr. 10, pp. 7, 12

1979
Bidian, Viorel, [Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Verbul, Editura Junimea, Iaşi, 1976, 306 p.,] în CL, 24, nr. 1, pp. 103-105
Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iaşi, 460 p. (Colecţia „Eminesciana”)
Cojocaru, Constantin, [Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iaşi, 1979, 460 p.], în Ateneu, 16, nr. 4, p. 15
Metaforele poeticii eminensciene, în Cronica, 14, nr. 24, p. 3
Atitudini politice şi semnificaţii lirice la Eminescu, în Cronica, nr. 2, p. 2
A. Balducci, scriitor de teatru politic, în Arlechin, nr. 5-6, pp. 2, 3
De vorbă cu dramaturgul A. Balducci, Arlechin, nr. 5-6, p. 1
Munteanu, Ştefan, Filologia în contextul culturii moderne, în FS, 7, nr. 8, p. 3

1980
Manu, Emil, [Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iaşi, 1979, 460 p.], în Săptămîna, nr. 47, p. 2
Tomuş, Mircea, [Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iaşi, 1979, 460 p.], în Transilvania, 9, nr. 1, p. 19
Ţâra, Vasile, [Dumitru Irimia, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iaşi, 1979, 460 p.], în LL, 4, pp. 652-658
Stilul ştiinţific, în LLR, 6, nr. 4, pp. 10-12
Rimă şi semnificaţie poetică la Eminescu, în Cronica, nr. 14
Eugenio Montale, în Cronica, nr. 14
Pentru o teorie a semnului poetic, în vol. Studii de stilistică, poetică, semiotică, Cluj, pp. 145-152

1981
Semnul lingvistic între ,,langue” şi ,,parole”, în vol. Cunoaştere. Creativitate. Comunicare, II, Universitatea ,,Al.I. Cuza” Iaşi, pp. 14-18
Ion Ţurcuş (1924-1981). In memoriam, în AnL-A, 28, 1981-1982, pp. 145-146
Oameni de teatru ai secolului XX: Giorgio Strehler, în Arlechin, Iaşi, nr.11-12, pp. 21-22

1982
Il romanzo manzoniano ed il romanzo storico romeno, în vol. Atti dell’ XI Congresso Nazionale di Studi Manzoniani, pp. 157-172
Variante stilistice ale limbii literare, în vol. Prelegeri de limba română, Iaşi, 1982
Propoziţia complexă, în AUI, 28/29, 1982/1983, pp. 83-87
O viaţă închinată ştiinţei limbii [Gh. Ivănescu la 70 de ani], în Cronica, 17, nr. 48, p. 5

1983
Structura gramaticală a limbii române. Sintaxa, Editura Junimea, Iaşi, 264 p.
Dualismul limbii în concepţia lui A. Philippide, în vol. Alexandru Philippide – 50 de ani de la moarte, Universitatea ,,Al.I. Cuza”, Iaşi, pp. 27-31
Mario Ruffini – traducător al poeziei lui Eminescu, în Cronica, 18, nr. 2, pp. 4-5
Derivarea lexicală între posibil şi necesar, în Cronica, 18, nr. 17, p. 2
Raporturi lexicale şi semnificaţii poetice în „Luceafărul”, în Cronica, 18, nr. 24, p. 4
O dispariţie: Nino Palumbo, în Cronica, nr. 27, p. 10
Tot despre derivarea lexicală şi limitele ei, în Cronica, nr. 30, pp. 2-4
Raportul regional-literar, în Cronica, 18, nr. 41, p. 2

1984
Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Universităţii, Iaşi, 306 p. [curs multigr.]. Retipărit în 1985
Munteanu, Eugen, O carte de sintaxă, în Cronica, 19, nr. 11, p. 5 [D. Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Sintaxa, Editura Junimea, Iaşi, 264 p.]
Raportul dintre teatru şi public în concepţia lui Eminescu, în vol. Omagiu lui G. Istrate, Universitatea ,,Al.I. Cuza”, Iaşi, pp. 229-248
„Luceafărul” în limba italiană, în Cronica, 19, nr. 2, p. 10 [Rosa Del Conte, Mihai Eminescu o dell Assoluto, Modena, 1962]
Nino Palumbo e la sua ricerca dell’umanità dell’uomo, in Singolare/Plurale, supplemento al no. 2 (35), Bari, pp. I-IV
1883 – Anul Eminescu, în AnL, Iaşi, 1983-1984, pp. 1-7

1985
***Collegium. Buletin de informare şi documentare metodico-ştiinţifică. [Vol. I]. Colegiul de redacţie: Al. Andriescu – redactor-şef, C. Dram, P. Filipescu, Al. Husar, D. Irimia – redactor principal, Dan Mănucă, Eugenia Stoleriu, [f.e.], Iaşi, 199 p. (SŞF. Fil. Iaşi)
***Caietele Eminescu. Colocviul naţional studenţesc „M. Eminescu” [vol. III, IV, VI], [TUI], Iaşi, III: 1982, 222 p.; IV: 1983, 391 p.; VI: 1985, 472 p. (UI. FF. CASC) [coordonator: Dumitru Irimia; pregătirea materialului pentru multiplicare: III: Cristian Arhip, Odette Buzea, Mirel Cană, Const. Dram, Dorel Fînaru şi Florin Predescu; IV: Dana Alexandrescu, Vasile Braic, Horaţiu Laşcu, Ovidiu Nimigeanu, Elena Săvulescu; VI: Andreica Agache, Gina Nimigean, Ovidiu Nimigean]
Nivelele stilistice ale limbii [cu rezumat în italiană], în AUI, Lingvistică, 31, pp. 21-30
Diateza dinamică, în Collegium, Iaşi, 1, pp. 16-27
Diateza dinamică. Rezumat, în LPS, p. 18
Regional – literar în textul artistic [cu rezumat în italiană], în AnL-A, 30, pp. 373-378
Datorită posterităţii lui Eminescu, în ConvLit, nr. 7, p. 6
Popovici, Victoria, [Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Sintaxa, Editura Junimea, Iaşi, 1983, 264 p.], în SCL, 36, nr. 4, pp. 331-334
Colocviul „Lingvistică – poetică – stilistică” (Iaşi, 14-15 iunie, 1985), în BulSŞF, pp. 186-188

1986
Persoană gramaticală – persoană narativă – personaj literar, în Collegium, Iaşi, nr. 2, pp. 5-8
Adjective posesive sau pronume personale în genitiv?, în Collegium, Iaşi, nr. 2, pp. 130-136
Limbajul poetic eminescian în interpretarea lui G. Ibrăileanu, în AUIL, 32, pp. 31-38
*** Lingvistică, poetică, stilistică. Pregătirea pentru tipar a volumului a fost asigurată de un colectiv alcătuit din Sorina Bălănescu, Livia Cotorcea, Dumitru Irimia (coord.) şi Constantin Parfene, Iaşi, [f.e.], 1986, 312 p. [cuprinde comunicările de la Colocviul Naţional de Lingvistică – Poetică – Stilistică, Iaşi, 16-18 iun. 1985, org. de FF a USŞF Fil. Iaşi]
,,Mai am un singur dor” – poem al reintegrării prin moarte în unitatea cosmică, în vol. LPS, Iaşi, pp. 97-101
Curs de lingvistică generală, [TUI], Iaşi, 383 p. [multigr.], [ediţia a II-a, revizuită şi adăugită]
Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 264 p.
Badea, Ştefan, O nouă cercetare stilistică, în RLit, 19, nr. 41, p. 11 [Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 264 p.]
Florescu, Cristina, [Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 264 p.], în Cronica, 21, nr. 41, p. 5
Mareş, Lucreţia, [Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 264 p.], în LR, 35, nr. 6, pp. 545-546
Parfene, Constantin, [Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 264 p.], în Collegium, Iaşi, pp. 147-150

1987
Coordonarea opozitivă, în AUI, Lingvistică, (Omagiu lui G. Ivănescu), pp. 41-47
Timp gramatical – timp narativ în ,,Sărmanul Dionis”, în Collegium, Iaşi, nr. 3, pp. 47-58
Structura gramaticală a limbii române. Numele şi pronumele. Adverbul, Editura Junimea, Iaşi, 216 p.
*** [Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Numele şi pronumele. Adverbul, Editura Junimea, Iaşi, 216 p.], în Forum, 29, nr. 4, p. 86

1988
Funcţii sintactice realizate prin constituenţi multipli, Collegium, Iaşi, nr. 4, pp. 128-136
Iorgu Iordan şi stilistica limbii române, în Collegium, Iaşi, nr. 4, pp. 174-178
G. Ivănescu despre limbajul poetic, în AUI, Lingvistică, 34, pp. 37-45
Iorgu Iordan (1888-1986), în Collegium, 4, pp. 172-173
Câmpeanu, Eugen, [Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 264 p.], în CL, 33, nr. 1, pp. 78-79

1989
***Collegium. Buletin de informare şi documentare metodico-ştiinţifică. [Vol. 5]. Colegiul de redacţie: Al. Andriescu, C. Dram, P. Filipescu, Al. Husar, D. Irimia, Dan Mănucă, Constantin Parfene, Eugenia Stoleriu, [f.e.], Iaşi, 184 p. (SŞF. Fil. Iaşi)
Expresie exemplară a specificităţii stilistice a limbii române, în Opinia, [1], nr. 8, 30 dec., p. 2
Eminescu şi limba română, în Cronica, nr. 2, p. 3
Lecţia lui Eminescu, în Cronica, nr. 24, p. 10
Limbajul poetic şi recuperarea esenţei originare a limbii, în Collegium, Iaşi, nr. 5, pp. 29-37 [version en français: Le langage poétique – espace originaire de la langue – idée centrale dans la poétique de Mihai Eminescu, în AUI, 35, pp. 1-10]

1990
Modelul Creangă în studiul stilisticii limbii române, în AUI, 36, pp. 35-38
Uitasem să rîdem, în Cronica, 25, nr. 1
Azi despre Eminescu, în Cronica, 25, nr. 2, p. 5
Universitatea în criză, în Dialog, 21, nr. 137, p. 3

1991
Florea, Ion A., Oare noi, românii, trebuie să luăm totul de la capăt? Şocul prezentului, presiunea viitorului, în Cronica, 26, nr. 31, p. 4 [masă rotundă cu tema: Ortografia limbii române – trecut, prezent şi viitor, în cadrul „Zilelor academice Ieşene”, Iaşi, 7-8 mai 1991; participanţi: Dumitru Irimia, Vasile Arvinte, Ştefan Giosu, Petru Zugun, Ioana Irimie, Magdalena Vulpe, Ion Coteanu, Silviu Berejan, Nicolae Mătcaş, Alexandru Dîrul, Teodor Cotelnic, Larisa Bostan, Mioara Avram, Stelian Dumistrăcel, Dan Mănucă, Gavril Istrate, Radu Voinea]
Oare chiar nu se poate fără minciună?, în Cronica, 26, nr. 25, p. 2 [al IV-lea Congres al Filologilor Români; în problema existenţei unei singure limbi române în România, Basarabia şi Bucovina]
Opinii, controverse, în Cronica, 26, nr. 25, p. 2 [problema existenţei unei singure limbi române în România, Basarabia şi Bucovina]
Niculescu, Alexandru, Dreptul la replică, în JurnLit, 2, nr. 39-42, p. 8 [replică la art. lui D. Irimia, Oare chiar nu se poate fără minciună?, în Cronica, 26, nr. 25, p. 2 şi Opinii, controverse, în Cronica, 26, nr. 25, p. 2]
Niculescu, Alexandru, Stimate domnule redactor şef, în Cronica, 26, nr. 30, p. 2 [replică la art. lui D. Irimia, Opinii, controverse, în Cronica, 26, nr. 25, p. 2]
Temps grammatical – temps narratif dans ,,Le pauvre Dionis”, în AUI, tomul 37, Filosofie, nr. 1-2, pp. 108-116
O revistă „Limba noastră” de la Chişinău, în Cronica, 26, nr. 24, p. 2
Valori româneşti în diaspora. Un mare lingvist contemporan: Eugeniu Coşeriu, în Cronica, 26, nr. 24, p. 13

1992
***Buletinul Societăţii pe anii 1991-1992. Comitetul de redacţie: I. Coteanu, M. Frînculescu, D. Irimia, I. Hangiu, Marin Iancu, Florentina Sânmihăian, Vasile Ţâra, [f.e.], Bucureşti, 160 p. (SŞF)
***Cuvinte de salut, în BulSŞF, 1991-1992, pp. 13-24 [la manifestarea, Cuvînt de deschidere rostit la şedinţa plenară a Congresului al IV-lea al Filologilor Români: N. Mateescu (p. 13), Simion Mioc (pp. 13-14), Vasile Ţâra (pp. 14-15), Willem Noomen (pp. 16-17), Dan Horia Mazilu (pp. 17-18), D. Irimia (pp. 18-20), I. Baciu (pp. 20-21), Silviu Berejan (pp. 21-22), Grigore Bostan (pp. 22-23), Ileana Magda (pp. 23-24), Lia Magda (p. 24)]
Coşeriu Eugeniu, Omul şi limbajul său, în Cronica, 27, nr. 7, pp. 6, 7, 10 [trad. de Dumitru Irimia din vers. it. L’uomo e il suo linguaggio, din vol. E. Coserio, Teoria del linguaggio e linguistica generale, Bari, 1971, pp. 3-18]
***Monumenta linguae dacoromanorum.Biblia 1688. Pars II. Exodus. „Biblia. Dumnezeiasca Scriptură vĕche şi noauă”. Ieşirea. Volum întocmit de: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caproşu, Corneliu Dimitriu, Elsa Lüder, Paul Miron, Mircea Roşian, Marietta Ujuca. Colaboratori: Alexandru Andriescu, Ioana Anghel, Elena Ardeleanu, Vasile Arvinte, Eugen Beltechi, Eta Boeriu, Ioan Caproşu, Ileana Cîmpean, Elena Comşulea, Eugenia Dima, Corneliu Dimitriu, Ştefan Augustin Doinaş, Ioan Florea, Constantin Frîncu, Anca Gherman, Mihai Alin Gherman, Anton Goţia, Doina Grecu, Ecaterina Ionaşcu, Dumitru Irimia, Thomas Latzel, Alfred Lohr, Elsa Lüder, Coman Lupu, Aurelia Mihailovici, Paul Miron, Nicolae Mocanu, Dragoş Moldovanu, Mihai Moraru, Eugen Munteanu, Dumitru Nica, Marie-Anne Nickau, Ion Nuţă, Traian Onceanu, Andrei Pleşu, Elena Popescu, Viorica Pamfil, Alexandra Roman-Moraru, Mircea Roşian, Hans-Jürgen Speck, Felicia Şerban, Ecaterina Teodorescu, Stela Toma, Marietta Ujică, Sabin Vlad, Andreea Vlădescu-Lupu, Jan de Waard, Petru Zugun, EUI, Iaşi, 390 p.
***Discuţii, în ORL, 1992, pp. 64-75 [pe marginea ***Hotărîre, în ORL, 1992, pp. 16-19 (a Adunării Generale a Academiei Române din 18-19 dec. 1991)] la masa rotundă cu tema „Ortografia limbii române – trecut – prezent – viitor”, Iaşi, 7-8, n. 1991, în cadrul „Zilelor academice ieşene”, org. de IFR, FL a UI, Comisia de cultivare a limbii române de la Fil. Iaşi a Academiei Române, Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului al Republicii Moldova, Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştinţe din Chişinău, Fil a Universităţii din Cernăuţi, SŞF, Fil. Iaşi, IŞJ Iaşi; participanţi: Dumitru Irimia (pp. 64-67), N.A. Ursu (pp. 67-68), Vasile Arvinte (pp. 68-70), Ştefan Giosu (pp. 70-71), Petru Zugun (pp. 71-72), Ioana Irimia (p. 72), Magdalena Vulpe (pp. 72-73), Ion Coteanu (pp. 73-75), Silviu Berejan (p. 75); pe marginea art.: Nuţă, Ion, Contribuţia „Junimii” la impunerea principiului fonetic în ortografia românească, în OLR, pp. 29-39; Drăgănescu, Mihai, Asupra unor îndreptări ale ortografiei limbii române, în OLR, pp. 7-16 [cu 1 an.]; Florea, Ion, Principiile ortografiei româneşti actuale, în OLR, pp. 51-64; Oprea, Ioan, Din istoria scrierii cu â şi î, în OLR, pp. 76-82; Pamfil, Carmen-Gabriela, Etimologismul românesc, în LR, 41, nr. 4, pp. 225-232; în OLR, pp. 19-29, în Ramuri, nr. 1-2, 10, nr. 3-4, p. 10, participanţi: Silviu Berejan (pp. 82-84); Nicolae Mătcaş (pp. 84-92), Alexandru Dîrul (pp. 92-94), Teodor Cotelnic (pp. 95-97), Larisa Bostan (pp. 97-98), Mioara Avram (pp. 98-106), Stelian Dumistrăcel (pp. 106-112), Dan Mănucă (pp. 113-114), Gavril Istrate (pp. 114-117), Radu Voinea (pp. 117-118)]
***Apel către Parlamentul Republicii Moldova, în LR, 41, nr. 5, 293, şi în BulSŞF, 1991-1992, p. 152; în Adevărul, 2, nr. 443, 16 iul. 1991, p. 5; în RLib, 49, nr. 445, 19 iul, p. 4; în RLib, 24, nr. 29, p. 2 [pentru stabilirea în Constituţia Republicii Moldova a românei ca limbă de stat; semnat de I. Coteanu, Marian Papahagi, Emanuel Vasiliu, I. Fischer, Liviu Petrescu, Dumitru Irimia, Simion Mioc, Ion Mării, Dan Mănucă, Andrei Avram, Marius Sala, Miora Avram, Ion Gheţie, Gabriel Ţepelea, Flora Şuteu, Valeria Guţu Romalo, Laura Vasiliu, Ioana Vintilă-Rădulescu]
Literatura lui Eugeniu Coşeriu în limba italiană, în vol. Omul şi limbajul său. Studia linguistica in honorem Eugenio Coseriu, în AUI, Iaşi, pp. 51-56
Omul faţă cu limba, în vol. Omul şi limbajul său. Studia linguistica in honorem Eugenio Coseriu, în AUI, pp. 115-120
Limba – componentă fundamentală a specificului naţional, în LR, Chişinău, 1991-1992, pp. 65-69
Între două scrisori, în Cronica, 37, nr. 9, p. 6 [semnate de Eugenio Coşeriu către G. Ivănescu şi D. Irimia]

1993
***Monumenta Linguae Dacoromanorum. „Biblia 1688”. Pars III. Leviticus. Colaboratori: Alexandru Andriescu, Ioana Anghel, Elena Ardeleanu, Vasile Arvinte, Eugen Beleţchi, Ioan Caproşu, Ileana Cîmpeanu, Elena Comşulea, Dan Constantinescu, Eugenia Dima, Corneliu Dimitriu, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Florea, Constantin Frîncu, Anca Gherman, Mihai Alin Gherman, Anton Goţia, Doina Grecu, Ecaterina Ionaşcu, Dumitru Irimia, Thomas Latzel, Alfred Lohr, Elsa Lüder, Coman Lupu, Aurelia Mihailovici, Paul Miron, Nicolae Mocanu, Dragoş Moldovanu, Mihai Moraru, Eugen Munteanu, Dumitru Nica, Marie-Anne Nickau, Ion Nuţă, Traian Ocneanu, Andrei Pleşu, Elena Popescu, Viorica Pamfil, Alexandra Roman Moraru, Mircea Roşian, Hans Jürgen Speck, Felicia Şerban, Ecaterina Teodorescu, Stela Toma, Marieta Ujică, Sabin Vlad, Andreea Vlădescu-Lupu, Jan de Waard, Petru Zugun, EUI, Iaşi, 328 p.
***Omul şi limbajul său. Studia linguistica in honorem Eugenio Coserio, EU, [Iaşi, 1993], 360 p. (în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. Secţiunea III. Lingvistică, tomul 37/38, 1991-1992) [editori: Dumitru Irimia, Eugen Munteanu; cuprinde mare parte a conferinţelor şi comunicărilor la Colocviul omagial internaţional „Eugeniu Coşeriu – un mare lingvist contemporan”, Iaşi, 13-17 apr. 1992, org. de FL a UI, Societatea „Mihai Eminescu” din Fleiburg im Breisgau, cu prilejul conferirii titlului de doctor honoris causa al UI]
G. Ivănescu – creator de şcolă în lingvistica românească, în DLit, nr. 1, p. 4
Scrisori din România (N. Cartojan şi S. Puşcariu către M. Bartoli), în DLit, nr. 3, pp. 31-32
Despre ortografia limbii române fără patimă ( şi fără ideologie şi fără politică) [I], în Cronica, 38, nr. 8, pp. 13, 15; [II], 38, nr. 9, pp. 12-13

1994
Mihai Eminescu, Poezii. Ediţie îngrijită de Dumitru Irimia, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 458 p.
Un scriitor român între Estul şi Vestul deceniului trei – Panait Istrati, în LL, 39, nr. 1, pp. 33-42
Cu Mihai Cimpoi spre un nou Eminescu [Mihai Cimpoi, Spre un nou Eminescu, Editura Hyperion, Chişinău, 1993], în Cronica, 38, 1-15 nov, nr. 21, p. 8
Aron Pumnul – Eminescu şi sensul fundamental al istoriei românilor, în DLit, nr. 2, pp. 31-36
Eminescu şi Italia, în DLit, nr.3, pp. 2-9
Brâncuşi văzut în /din Italia, în DLit, nr. 3, pp. 34-39
Gramatica între teoria limbii şi perspectiva didactică, în LR, nr. 3, pp. 39-46

1995
Mihai Eminescu. „Doina”. Geneză, context, structură şi semnificaţii poetice, în vol. G.I. Tohăneanu – 70, Editura Amphora, Timişoara, pp. 258-271
M. Blecher – Fiinţa umană între metafora ,,noroiului” şi metafora ,,zborului”, în DLit, nr. 1, pp. 28-31
Realul şi transcenderea realului în poetica şi creaţia lui Panait Istrati, în DLit, nr. 3, pp. 32-37

1996
Imaginea lui Ştefan cel Mare între Gr. Ureche şi Mihai Eminescu, în DLit, nr. 1, pp. 50-53
Lupta continuă, în DLit, 7, nr. 2, pp. 4-9
Scurtă întoarcere în timp, în DLit, nr.2, pp. 11-12
Adevăruri axiomatice puse în discuţie, în DLit, nr. 2, pp. 14-17
A. Mateevici, autorul celui mai profund poem închinat limbii române, în DLit, 7, nr. 2, pp. 19-22

1997
Gramatica limbii române. Morfologie, sintaxă, Polirom, Iaşi, 543 p.
Mihai Eminescu, Poezii. Ediţie îngrijită de Dumitru Irimia, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 504 p. [ediţia a II-a]
„Omul [...] metaforizant” şi natura limbajului poetic, în vol. ***Eonul Blaga – Întîiul Veac, Editura Albatros, Bucureşti, pp. 251-262
Semne, nume, sensuri poetice în „Luceafărul”, în vol. Limbaje şi comunicare. II, Institutul European, Iaşi, pp. 219-232
Coroiu, Constantin, [Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Polirom, Iaşi, 543 p.], în Adevărul, nr. 2211, 1 iul., p. 1
Găitănaru, Ştefan, [Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Polirom, Iaşi, 543 p.], în BulŞt-Piteşti, nr. 1, pp. 111-112
Prelipceanu, Nicolae, [Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Polirom, Iaşi, 543 p.], în RLib, nr. 2218, 14 iul., p. 24
Pruteanu, George, [Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Polirom, Iaşi, 543 p.], în Dilema, 5, nr. 224, p. 13
Toma, Ion, [Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Polirom, Iaşi, 543 p.], în LL, 42, nr. 2, pp. 131-135
Morfo-sintaxa verbului românesc, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 410 p.

1998
Bucurescu, Adrian, Limba veche şi-nţeleaptă, în RLib, nr. 2649, 11 oct., p. 2 [Monumenta linguae dacoromanorum. Biblia 1688. Pars I-V]
Expresie, semnificaţie, sens, în vol. Limbaje şi comunicare. III. Expresie şi sens, Editura Junimea, Iaşi, pp. 134-143
Expresivitatea limbii române împotriva exilului siberian al fiinţei umane (Aniţa Nandriş), DLit, 9, nr. 4, pp. 15-18 [pe marginea vol. Aniţa Nandriş-Cudlea, 20 de ani în Siberia, Humanitas, Bucureşti, 1998]
Eminescu şi problema adevărului, în DLit, 9, nr. 2, pp. 20-22
Mîntuirea prin poezie (Salvation through Poetry), [prefaţă] la Ion Boroda, Noaptea şoimului, (Night of the Hawk) Editura Junimea, Iaşi, pp. 4-9
O nouă ,,cheie” de lectură a romanului lui M. Proust, [prefaţă] la Elena Prus, Poetica modalităţii la Proust, Chişinău, pp. 3-5

1999
Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaşi, 279 p.
G. Stănciulescu, Dumitru Irimia, Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaşi, 279 p.], în Ziua, 6, nr. 1566, 12 aug., p. 4
L. P., Pentru lectura dumneavoastră, în Curentul, nr. 142, 20 iun., p. 19
Mihai Eminescu, Opera poetică. Ediţie îngrijită de Dumitru Irimia, Polirom, Iaşi, 725 p.
Georgescu, N., Raţiunile unei „ediţii raţionale”, în RCRR, 1, nr. 1, pp. 106-111 [ediţie din 1997 a poeziilor lui Mihail Eminescu, de Dumitru Irimia]
Bădărău, George, Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Polirom, Iaşi, 543 p.], în ConvLit, 132, nr. 1, p. 45
Vasiliu, Lucian; Oprea, Ştefan; Irimia, Dumitru; Dinca, Milica, In memoriam Constantin-Liviu Rusu, în DLit, 10, nr. 35, pp. 32-33
In memoriam, în ConvLit, 132, nr. 2, p. 10 [Marian Papahagi]

2000
Probleme actuale de lingvistică română. Coordonatori: Dumitru Irimia şi Anatol Ciobanu, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea ,,Al.I. Cuza” din Iaşi, Chişinău, 406 p.
Expresivitatea limbii române împotriva exilului siberian al fiinţei umane (Aniţa Nandriş), în vol. Probleme actuale de lingvistică română, Chişinău, pp. 62-73
Eminescu şi problema adevărului, în vol. Omagiu prof. univ. Vitalie Marin, Univ. de Stat din Moldova, Chişinău, pp. 238-246
Limbajul poetic ca limbaj absolut, în vol. Eminescu – Mă topesc în flăcări. Dialoguri cu eminescologi în perspectiva Mileniului III, Editura Litera – David, Chişinău-Bucureşti, pp. 621-626
Oscar Pavoni, în vol. Dizionario enciclopedico internazionale d’arte contemporanea, Casa Editrice Alba, p. 224
Vaporul nu putea să nu existe, în vol. Toamna vaporului. Confesiuni, memorii, amintiri, Editura Erota, Iaşi, pp. 244-249
O versiune italiană din proza lui Eminescu între emfază şi ignorarea exigenţelor actului de traducere [cu referire la volumul La mia ombra ed altri racconti, Editura Rizzoli, Milano, 2000, 310 p., îngrijit de Marin Mincu], în DLit, 11, 39, pp. 6-11
Ipoteşti, poezie şi sacru, [prefaţă] la Valentin Coşereanu, Eminescu – Ipoteşti – Eminescu, Ipoteşti, p. VII-IX
Rusu, Constantin-Liviu; Rusu, Olga, Mihai Eminescu, O monografie în imagini. Prefaţă de Dumitru Irimia, Editura Junimea, Iaşi, pp. 3-4
Anul Eminescu la Veneţia, în ConvLit, 134, 1, p. 14
Două evenimente artistice de excepţie la Veneţia. Expoziţia fotografică „Mănăstirile Bucovinei – Patrimoniu al Umanităţii” şi concertul omagial „Dinu Lipatti” de la Institutul Român de Cultură şi Cercetări Umaniste, în ConvLit, 134, 2, p. 11

2001
Anul Brîncuşi la Veneţia. Manifestări cultural-ştiinţifice organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetări Umaniste pentru aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului român Constantin Brîncuşi, în ConvLit, 135, nr. 9, p. 37
Il linguaggio poetico di Eminescu: Dalla lingua fenomenica alla lingua essenziale, în vol. Atti del Convegno Internazionale „Mihai Eminescu”, Venezia 18-20 maggio 2000, Editura Universităţii „Al.I Cuza”, Iaşi, pp. 47-68 [Supliment al Analelor Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (Serie Nouă). Secţiunea Lingvistică]
Sulla semantica di alcuni termini romeni in comparazione con i loro corrispondenti in italiano, în vol. Convegno ,,La romanità orientale e l’Italia”, UNESCO, Bucureşti, pp. 22-37
Panait Istrati din perspectiva narativităţii, [prefaţă] la Zamfir Bălan, Panait Istrati. Tipologie narativă, Editura Istros, Brăila, pp. 9-18

2002
Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor antume. Coordonator Dumitru Irimia, Editura Axa, Botoşani, vol. I: 528 p.; vol. II: 520 p.
De ce scriu şi susţin scrierea cu î din i?, în RLit, 5, 11 dec., 49, pp. 20-21
Coloana vertebrală a lui Al. Dobrescu, în Observator cultural, 3, 10-16 iun. 171, p. 13
O analiză rafinată, [prefaţă] la Irina Andone, Farmec dureros: Poetica eminesciană a contrariilor, Editura Cronica, Iaşi, pp. 261-262; 264-265
Retorica între ştiinţă şi etică, [prefaţă] la Odette Arhip, Retorică, Editura Cantes, Iaşi, pp. I-VIII
Basmul încotro?, [prefaţă] la Mihaela-Cernăuţi Gorodeţchi, Poetica basmului modern, Editura Universitas XXI, Iaşi, pp. I-XII
Eugeniu Coşeriu – Apărător al unităţii şi identităţii limbii şi culturii româneşti, pp. 10-11; Între două scrisori, pp. 151-155, în LR, Chişinău, 12, nr. 10, In memoriam Eugeniu Coşeriu
Universitatea azi, în Timpul, serie nouă, anul III, p. 4
Simionovici, Elena; Irimia, Dumitru, Santo Monastero Voroneţ. Focolare di storia romena e di spiritualita ortodossa, Editura Thausib, Sibiu, 151 p.

2003
Mihai Iordache al Sucevei, în vol. ***Mihail Iordache. Evocări, Editura Augusta, Timişoara, pp. 26-32
Eminescu e Venezia, în vol. Dall’ Adriatico al Mar Nero: Veneziani e romeni, tracciati di storie comune, Consiglio Nazionale delle Ricerche, Roma, pp. 262-274
Identitatea naţională între limbă şi literatură, în vol. Limba şi literatura română în spaţiul etno-cultural daco-românesc şi în diaspora, Academia Română – Institutul de Filologie Română ,,A. Philippide”, Editura Trinitas, Iaşi, pp. 47-60
,,Modelul Coşeriu” – mărturii, interviuri, anchete, recenzii, în Contrafort (supliment), anul 10, nr. 10-11 (108-109), oct.-nov., p. 12
A intrat cu adevărat Eminescu în Città di Venezia?, în LAI, supliment de cultură al ziarului Cotidianul, nr. 9 (265), anul 8, 3 martie
Ipoteşti – Realitate şi poezie, în LAI, nr. 11 (267), anul 8, 17 martie
Eminescu şi Veneţia I, II, în DLit., 2, nr. 49, pp. 21-24; 3, nr. 50, pp. 21-25
,,Locul unde nu se întîmplă nimic?”, în Adev. lit. şi artistic, 25 martie, nr. 659, p. 14

2004
Gramatica limbii române. Morfologie, sintaxă. Ediţia a II-a, Polirom, Iaşi, 543 p.
Zbor frînt – Glose pe marginea poeziei lui Cătălin Anuţa, în DLit, 15, nr. 2, pp. 32-34
Plecarea poetului, în DLit, nr. 54, p. 59
Scriitori români la Veneţia în secolul al XIX-lea, în Prelegeri academice, vol. III, nr. 3, pp. 103-119
Gheorghe Ivănescu, în Ziarul de Iaşi, 15 mai, nr. 113, p. 6
Imaginea lui Ştefan cel Mare de la Grigore Ureche la Mihai Eminescu, în vol. Jumătate de mileniu întru învecinicirea lui Ştefan cel Mare, Biblioteca „Mioriţa”, Cîmpulung Bucovina, pp. 95-103
Sacro ed estetico nella pittura dei monasteri della Bucovina, în vol. La cultura romena tra l’Occidente e l’Oriente: gli umanesimi greco-bizantino, latino e slavo, Convegno Internazionale di Studi, Romania, Iaşi, 21-22 maggio, pp. 105-120

2005
Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Semne şi sensuri poetice. Vol. I: Arte, Coordonator Dumitru Irimia, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 246 p.
Stilistica limbii române. Vol. I: Pentru o teorie a stilurilor, 97 p.; Vol. II: Stilul beletristic, popular şi cult, 143 p. [Curs Învăţămînt la distanţă], Editura Universităţii „Al.I Cuza”, Iaşi
Unitatea şi identitatea românilor în două oglinzi: Eminescu şi Mateevici. Cu privire specială la Basarabia şi Bucovina, Editura Academiei, Bucureşti, pp. 89-101; şi în vol. Limba română, adevărata mea patrie, Antologie filologică, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, pp. 652-665
„Laudatio” Lorenzo Renzi, în ConvLit, 139, nr. 12, pp. 152-155 [Senatul Universităţii „Al.I. Cuza” a conferit titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Lorenzo Renzi de la Universitatea din Padova pentru contribuţia la cunoaşterea limbii şi culturii române în Italia]
Limba – componentă fundamentală a specificului naţional, în vol. Limba română, adevărata mea patrie, Antologie filologică, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, pp. 939-946

2006
Mihai Eminescu, Opera poetică. Ediţia a II-a revăzută şi îngrijită de Dumitru Irimia, Polirom, Iaşi, 736 p.
,,Osia statornică” – imagine eminesciană a identităţii naţionale, în vol. Limba şi literatura română: Regional – Naţional – European, Iaşi-Chişinău, nov. 2005, Casa Editorială ,,Demiurg”, Iaşi, pp. 41-58
Momento e modello Iordan nell’ Italianistica, în vol. 80 anni di italianistica presso L’Università “Al.I. Cuza” di Iaşi – Atti del Simpozio Internazionale di Iaşi, 12-13 maggio 2006, Iaşi, pp. 203-212
Studii eminesciene, nr. 1 (11) – 2004; nr. 2 (12) – 2005; nr. 3 (13) – 2006. Coordonator: Dumitru Irimia, Editura Universităţii ,,Al. I. Cuza”, Iaşi, [comunicările participanţilor la Colocviul Naţional Studenţesc ,,Mihai Eminescu”]
Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Concordanţele poeziilor postume. Coordonator: Dumitru Irimia [4 vol.], Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi. Vol. 1: 531 p.; vol. 2: 702 p.; vol. 3: 658 p.; vol. 4: 482 p.
„Gramatica limbii române” între răspunsuri şi întrebări, în Cultura, 2, nr. 24, pp. 16-17
Mircea-Cristian Ghenghea, Dialog cu Prof.univ.dr. Dumitru Irimia – Facultatea de Litere a Universităţii ,,Al.I. Cuza” din Iaşi, în Constelaţii ieşene – ASTRA, Organizaţia de tineret a despărţămîntului ,,Mihail Kogălniceanu”, Iaşi, anul I, nr. 4, dec. pp. 28-32

2007
Dicţionarul limbajului poetic eminescian. Semne şi sensuri poetice, II. Elemente primordiale. Coordonator: Dumitru Irimia (40 pagini contribuţie-studii de autor), Editura Universităţii ,,Al.I.Cuza”, Iaşi, 296 p.
Rezoluţia Conferinţei naţionale de filologie „Limba română azi”, Ediţia a X-a, Iaşi-Chişinău, 3-7 noiembrie 2006, DLit, 17, nr. 2, p. 32 [Chişinău, 7 nov. 2006]
Actualitatea lui Eminescu în afirmarea unităţii şi identităţii românilor, în vol. Limba română azi, Lucrările Conferinţei Naţionale de Filologie ,,Limba română azi”, Ediţia X- a, Iaşi – Chişinău, 3-7 nov., Editura Universităţii ,,Al.I. Cuza” din Iaşi, pp. 11-20
Literatura lui Panait Istrati între naţional şi universal, în vol. Limbaje şi comunicare IX (partea 1), Evoluţia şi funcţionarea limbii – perspective normative în noul context european, Editura Universităţii Suceava, pp. 89-111
Eminescu şi „Convorbiri literare” (I), în ConvLit, 141, nr. 6, pp. 82-85; (II), nr. 7, pp. 92-97 [despre corespondenţa poetului cu redacţia revistei „Convorbiri literare”]
In memoriam. Teresa Ferro, în ConvLit, 141, nr. 10, pp. 56-58
Solomon Marcus, Un nou dicţionar Eminescu, RLit, 39, nr. 4, p. 19
Stilul publicistic actual între ,,libertatea de exprimare” şi ,,libertatea de expresie”, în Al V-lea Simpozion naţional de jurnalism. Stil şi limbaj în mass-media din România, Cluj-Napoca, pp. 283-298
Sensuri brâncuşiene în două ,,încifrări poetice”: Lucian Blaga şi Mircea Eliade, în LR, Chişinău, nr. 10-12, pp. 22-32; în Meridian Blaga 7, Tom 1 – Literatură, Societatea Culturală ,,Lucian Blaga” Cluj-Napoca, pp. 105-115
Reprezentarea romanescă a parizienei în literatura franceză din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Intertext, nr.1/2, Chişinău, Universitatea Liberă Internaţională, Institutul de cercetări filologice şi internaţionale, pp. 294-295
Rosa Del Conte – Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, în Steaua, 58, nr. 4-5, pp. 33-34 [titlu conferit, în data de 29 mai 1998, la Venezia; cuprinde şi răspunsul Rosei Del Conte]

2008
Gramatica limbii române. Morfologie, sintaxă, Ediţia a 3-a, revăzută, Polirom, Iaşi, 603 p.
Unitatea limbii şi literaturii românilor, în LR Chişinău, nr. 1-2 (151-152), pp. 14-28
Ipostaze ale întîlnirii metapoetice între Nichita Stănescu şi Mihai Eminescu, în LR, Chişinău, nr. 7-8 (157-158), pp. 14-29
Direcţii de semnificare ale semnului poetic „aer” în creaţia poetică eminesciană, în LR, Chişinău, nr. 9-10 (159-160), pp. 21-32
Panait Istrati faţă cu limba de lemn, în LR, Chişinău, nr. 11-12 (161-162), pp. 65-80
Pe marginea Bacalaureatului – 2008, în Caiete critice (În dezbatere: Istoria şi literatura română la Bacalaureat), nr. 6-7 (248-249), pp. 53-58
O cale insolită de acces la lumea de sensuri a creaţiei lui Mircea Eliade [Cristina Scarlat, Mircea Eliade. Hermeneutica spectacolului. Convorbiri. Prefaţă de Mircea Handoca, Editura Timpul, Iaşi, 2008, vol. I], în ConvLit, 42, nr. 12 (156), pp. 41-43
Eminescu şi Putna, în vol. Caietele de la Putna – Tradiţie şi spiritualitate românească şi deschidere spre universal, Editura Grup Muşatinii, Suceava, vol. I, pp. 113-134
Poetica elementelor – cale esenţială de acces în lumea creaţiei poetice a lui Lucian Blaga, [prefaţă] la Lăcrămioara Solomon, Poetica elementelor în lirica lui Lucian Blaga, Institutul European, Iaşi, pp. 7-15
Prefaţă, la Alexei Palii, Dicţionar de dificultăţi şi surprize ale limbii române, Editura Epigraf, Chişinău, 248 p.

2009
Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eminescu. Vol. I: Viaţa, Ediţie îngrijită de Dumitru Irimia, Prefaţă de Dan Hăulică, Editura Ieromonarh Nicodim, Putna, 240 p.
O cale indispensabilă cunoaşterii creativităţii şi creaţiei eminesciene, Cuvînt înainte la vol. Zoe Dumitrescu Buşulenga, Eminescu şi romantismul german, Ediţie îngrijită de Dumitru Irimia, Cuvînt înainte de Dan Hăulică, Viziune grafică Mircea Dumitrescu, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009, pp. XV-XVI
Eminescu şi Putna, în Glasul Bucovinei, 15, nr. 59, pp. 109-123
Dumitru Irimia – in memoriam, în Crai nou (Suceava), 6 iulie 2009, anul XX, nr. 5082, p. 8
In memoriam Dumitru Irimia – interviu realizat de Cristina Hermeziu în Suplimentul de cultură, nr. 236, 11- 1 7 iulie 2009, pp. 8-9
Hăulică, Dan, In memoriam, în Caietele de la Putna – Epoca noastră, tensiunea etic-estetic, Editura Nicodim Caligraful, vol. II, 2, pp. 281 -286
Ciobanu, Anatol, S-a stins o stea pe bolta filologiei româneşti, acad. Anatol Ciobanu, în Literatura şi arta, Chişinău, nr. 27/9 iulie p. 6
Zafiu, Rodica, Dumitru Irimia (1939-2009), în RLit, 41, 17 iul., 28, p. 15
Zamfir, Mihai, Tropice triste, în RLit, 41, 24 iul, 29, p. 9
Milică, Ioan, Domnul profesor Irimia, în ConvLit, nr. 7, p. 40
Minuţ, Ana-Maria, Mărcile stilului Dumitru Irimia, în ConvLit, 7, p. 41
Marica, Valentin, Vatra veche în dialog cu Dumitru Irimia, în Vatra veche, Tg. Mureş, nr. 6/august 2009, pp. 3-6
Kozak, Mioara, Dumitru Irimia – o altă citire, în Vatra veche, Tg. Mureş, nr. 8-2009, pp. 10-12
Creţu, Bogdan, In memoriam Dumitru Irimia, în DLit, nr. 86, pp. 40-41
Iacoban, Mircea Radu, Rememorări. Studenţia. Irimia, în DLit, nr. 86, p. 42
Patraş, Andrei, ,,Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină”, în în DLit, nr. 86, p. 43
Şleahtiţchi, Maria, Lumini şi umbre. Eminescu în interpretarea lui Dumitru Irimia, Maria Şleahtiţchi, în Contrafort, Chişinău, nr. 9-10 (179-180), anul XV, sept.-oct., pp. 25-26
Drăgulescu, Sebastian, In memoriam, în Buletinul Institutului de Filologie Română ,,Al. Philippide”, Iaşi, iulie-sept., anul X, nr. 3
*** S-a stins din viaţă un mare prieten al Basarabiei, în Limba Română, Chişinău, nr. 7-8 (169-170), anul XIX, pp. 205-206
Hăulică, Dan, D. Irimia sau morala şi adevărul limbii, în RLit, nr. 44, pp. 20-21
Kozak, Mioara, D. Irimia – o alta citire…, în Limba Română, Chişinău, nr. 9-10, pp. 201-214
Voinea, Daniela, Ecce magister, în Limba Română, Chişinău, nr. 9-10, pp. 205-206

SIGLE ŞI ABREVIERI

AnL = Anuar de lingvistică şi istorie literară, Iaşi, 1950 –

AnL-A = Anuar de lingvistică şi istorie literară. A. Lingvistică, Iaşi, 1950 –

AnŞtUI = vezi AUI

AUI = Analele ştiinţifice ale  Universităţii din Iaşi. Seria filologie

AUT = Analele Universităţii din Timişoara. Seria  Ştiinţe filologice, Timişoara, 1963 –

BulSŞF = Buletinul Societăţii pe anul 1980 (Societatea de Ştiinţe Filologice din Republica Socialistă România)

BulŞt. Piteşti = Buletin ştiinţific al Facultăţii de Învăţămînt Pedagogic, Piteşti

CL = Cercetări de lingvistică, Academia Republicii Populare Române, Filiala Cluj, Institutul de Lingvistică, Cluj, 1956 –

ConvLit = Convorbiri literare. Revistă literară fondată de Societatea ,,Junimea” din Iaşi  la 1 martie 1867, Iaşi, 1867; Serie nouă, Iaşi, 1996 –

CREL = Cahiers roumains d’études littéraires, Bucarest, Editura Univers, 1973 –

DLit = Dacia literară, Iaşi, 1840; Serie nouă, Iaşi, 1990 –

EUI = Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

EŞE = Editura ştiinţifică şi enciclopedică

FF = Facultatea de Filologie

JurnLit = Jurnalul literar. Săptămînal de opinie şi atitudine intelectuală. Serie nouă, Bucureşti, 1990 –

LAI = Litere, arte, idei. Supliment  al  ziarului „Cotidianul”, Bucureşti, 1991 –

LL = Limbă şi literatură, Societatea de Ştiinţe Filologice, Bucureşti, 1956 –

LLR = Limbă şi literatură română. Revistă trimestrială pentru elevi, Bucureşti, 1972 –

LPS = Lingvististică, poetică, stilistică

LR = Limba română, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1952 –

ORL = ***Ortografia limbii române. Trecut, prezent, viitor, Institutul European, Iaşi, 1992

RCRR = Renaşterea civilizaţiei rurale româneşti. Director: Dinu Săraru, Bucureşti, 1, 1999

RLib = România liberă, Bucureşti, 1943 –

RLit = România literară. Săptămînal de literatură şi artă, Bucureşti, 1968 –

RRL = Revue roumaine de linguistique, Bucureşti, Editions de l’Académie de la République Socialiste de Roumanie, 1954 –

Săptămîna = Săptămîna culturală a capitalei, Bucureşti, 1970 –

SCL = Studii şi cercetări lingvistice, Bucureşti, 1950 – 

SŞF = Societatea de Ştiinţe Filologice din România

[TUI] = Tipografia Universităţii, Iaşi

UI = Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi

VR = Viaţa românească. Revistă editată de Uniunea Scriitorilor, Bucureşti. Serie nouă, 1948 –

Anonimul (Sabina Fînaru)

A vorbi despre lucruri difuze și vagi, despre întâmplările vieții și ale oamenilor care au făcut parte din viața ta, despre modul în care tu te-ai construit ca subiect al unei alte gândiri care te aproximează pe tine în relativitatea reprezentărilor celuilalt mi se pare inutil. De ce oare cuvintele amintirii nu curg simplu, din timpul promisiunii – în metafore dense, ori direct pe pagina albă din sunetul vocii? De ce s-a așternut tăcerea fără meditație, iar eu nu vreau să ies din spațiul ei, găsind aici chiar un mic confort? O fi teama de a transforma în obiect fantasmatic prezența Lui reală, dar și a mea, de recunoaștere a – nu așteptați determinanți – absenței, inutilității și indiferenței, ori zădărniciei? Sau o fi plăcerea egoistă de a păstra pentru sine micile bucurii care, odată dezvăluite, și-ar pierde caracterul ”personal”? Ce ar trebui să păstrez pentru mine din această intimitate impersonală, în fond? Oare de aceea evit să îi pronunț numele? Pentru ca prezența lui să fie pur intuitivă, deci intimă și personală? Poate ar trebui să înșir cuvinte în asociație liberă, poate asta ar trebui să fac.
Cred că știa să- ți dea sentimentul libertății, sau poate am visat, ca în prima mea sesiune, pusă în situația de a da examenul la lingvistica generală. Curs de la opt dimineața, un profesor care își recita muzical explicațiile, la al căror miez ajungeai doar dacă lăsai noaptea la locul ei și n-o întindeai până dimineața, citind. Și-mi amintesc că tocmai atunci îmi căzuse în mână un articol despre somnul paradoxal de prin Știință și tehică și că m-am gândit să profit și eu de cele trei revoluții, saussureană, tehnică și științifică și să-nvăț dormind, după ce mi-am înregistrat cursurile lui pe magnetofonul vărului meu. Vă dați seama ce ar fi putut să fie dacă aș fi obișnuit să beau cafea în loc de ceai lunea dimineața? El însă nu s-a schimbat și mi-a arătat aceeași încredere când experimentam încântată în exegezele mele formalismul și încercam să…îmbogățesc sistemul! Avea capacitatea să aprecieze oamenii pentru ceea ce sunt în dimensiunea lor ingenuă și jucăușă.
Munte, mănăstiri, credință, speranță, activ, organizare, Eminescu, toamnă, colocviu, zâmbet, da, viteză, muncă, sacrificiu, iubire, supărare, perseverență, timbru, model, ecou, modestie, anonimat, apreciere, nimeni, căldură, albastru, zâmbet, bărbat, civilizație, bun simț, rațiune, stil, cărare, comunicare, inteligență, discreție, voință, adevăr, viață, onestitate, bunătate, orgoliu, simplu, responsabil, încredere.
Nu vreau să spun ceva exemplar și mișcător, ori ceva obiectiv și frumos, sau ceva inteligent. Amintirile mele nu cuprind nimic din toate astea legat de el, ba chiar aș spune că mai exemplară și mai emoționantă am fost eu cu el decât el cu mine. Și asta pentru că m-a provocat. M-a provocat de la distanță cu iubirea lui și cu pretențiile lui și eu i-am răspuns. Pentru că, da, el era ceea ce am scris puțin înainte. Dar nu numai atât. Ci și o voință pe cât de dezinteresată și abstractă, pe atât de perseverentă. Activ și aspru ca un ascet în hărnicia și lipsa de măsură cu care se dedica activităților de cercetare proprii sau ale discipolilor, generos și critic, modest și discret, anonim și gratuit.

Semnalări

acad. Solomon Marcus:
15 ian. 2010, la Sedinta solemna a Academiei, dedicata lui Mihai Eminescu.

” Ne vom opri acum atentia asupra operei coordonate de regretatul Dumitru Irimia, Dictionarul … . O opera grandioasa, inconjurata insa de tacere. Pentru prima oara, avem posibilitatea de a pune in legatura efectiv aspectele textual locale cu cele globale, in antumele eminesciene. Cultura romaneasca, exegeza eminesciana inca nu par a fi pregatite sa valorifice un atare dictionar, dupa cum inca nu par a fi pregatite sa valorifice nici atit de importantele manuscrise eminesciene, in sfirsit publicate.”