Profesorul se copilărea, îi plăceau jocurile și copiii. Intra în mintea lor cu pasiune și-i provoca cu inteligență la un dialog copilăresc, dar subtil. Îl revăd, în livada Ipoteștilor, destins, mângâind câinii cei mulți de acolo sau jucând ”de-a v-ati ascuns” cu Andra. Îl revăd, în discuțiile despre Eminescu și Eliade, ”de-a lung de maluri”, în tihna lacului de la Ipotești sau Vorona, senin și împăcat, deja imaginând alte proiecte, niciodata plângându-se de nimic, cu discreția care-l caracteriza.
Primesc de la doamna Irimia aceste fotografii, cărora le adaug și pe ale mele, cu Andra mică.
onor dumitru irimia
