Anonimul (Sabina Fînaru)

A vorbi despre lucruri difuze și vagi, despre întâmplările vieții și ale oamenilor care au făcut parte din viața ta, despre modul în care tu te-ai construit ca subiect al unei alte gândiri care te aproximează pe tine în relativitatea reprezentărilor celuilalt mi se pare inutil. De ce oare cuvintele amintirii nu curg simplu, din timpul promisiunii – în metafore dense, ori direct pe pagina albă din sunetul vocii? De ce s-a așternut tăcerea fără meditație, iar eu nu vreau să ies din spațiul ei, găsind aici chiar un mic confort? O fi teama de a transforma în obiect fantasmatic prezența Lui reală, dar și a mea, de recunoaștere a – nu așteptați determinanți – absenței, inutilității și indiferenței, ori zădărniciei? Sau o fi plăcerea egoistă de a păstra pentru sine micile bucurii care, odată dezvăluite, și-ar pierde caracterul ”personal”? Ce ar trebui să păstrez pentru mine din această intimitate impersonală, în fond? Oare de aceea evit să îi pronunț numele? Pentru ca prezența lui să fie pur intuitivă, deci intimă și personală? Poate ar trebui să înșir cuvinte în asociație liberă, poate asta ar trebui să fac.
Cred că știa să- ți dea sentimentul libertății, sau poate am visat, ca în prima mea sesiune, pusă în situația de a da examenul la lingvistica generală. Curs de la opt dimineața, un profesor care își recita muzical explicațiile, la al căror miez ajungeai doar dacă lăsai noaptea la locul ei și n-o întindeai până dimineața, citind. Și-mi amintesc că tocmai atunci îmi căzuse în mână un articol despre somnul paradoxal de prin Știință și tehică și că m-am gândit să profit și eu de cele trei revoluții, saussureană, tehnică și științifică și să-nvăț dormind, după ce mi-am înregistrat cursurile lui pe magnetofonul vărului meu. Vă dați seama ce ar fi putut să fie dacă aș fi obișnuit să beau cafea în loc de ceai lunea dimineața? El însă nu s-a schimbat și mi-a arătat aceeași încredere când experimentam încântată în exegezele mele formalismul și încercam să…îmbogățesc sistemul! Avea capacitatea să aprecieze oamenii pentru ceea ce sunt în dimensiunea lor ingenuă și jucăușă.
Munte, mănăstiri, credință, speranță, activ, organizare, Eminescu, toamnă, colocviu, zâmbet, da, viteză, muncă, sacrificiu, iubire, supărare, perseverență, timbru, model, ecou, modestie, anonimat, apreciere, nimeni, căldură, albastru, zâmbet, bărbat, civilizație, bun simț, rațiune, stil, cărare, comunicare, inteligență, discreție, voință, adevăr, viață, onestitate, bunătate, orgoliu, simplu, responsabil, încredere.
Nu vreau să spun ceva exemplar și mișcător, ori ceva obiectiv și frumos, sau ceva inteligent. Amintirile mele nu cuprind nimic din toate astea legat de el, ba chiar aș spune că mai exemplară și mai emoționantă am fost eu cu el decât el cu mine. Și asta pentru că m-a provocat. M-a provocat de la distanță cu iubirea lui și cu pretențiile lui și eu i-am răspuns. Pentru că, da, el era ceea ce am scris puțin înainte. Dar nu numai atât. Ci și o voință pe cât de dezinteresată și abstractă, pe atât de perseverentă. Activ și aspru ca un ascet în hărnicia și lipsa de măsură cu care se dedica activităților de cercetare proprii sau ale discipolilor, generos și critic, modest și discret, anonim și gratuit.