Profesorul Dumitru Irimia: 5 ani de la Marea Trecere

De o discreție salutară, onestă, profesorul Dumitru Irimia avea dese momente în care se copilărea pur și simplu. (vezi și articolul de AICI) Figura domniei sale, pe care mulți dintre studenți o considerau severă, căpăta o lumină aparte, atunci când era în prejma copiilor. De regulă, cei ai foștilor studenți sau doctoranzi. Ochii albaștri, de un senin glacial deseori, își schimbau ușor culoarea, deveneau râzători, dacă mi se îngăduie cuvântul, ghiduși, puși pe șotii. Ironia inteligentă ceda unui joc de limbaj absolut fascinant: copiii aveau lumea lor și profesorul intra atât de firesc în ea.

Nu mă mai satur să privesc aceste fotografii, cărora aș dori să le alăturăm și altele… Ce spuneți?

 

2 ani deja! Senin de privire.

La Veneția, 2007

La Ipotești, mai, 1996, alături de profesorul Irimia

Sunt 2 ani de când Profesorul nu mai este cu noi.

Timpul ne separă de cei pe care-i iubim, uneori sterge urmele, alteori le adâncește, alteori, țesătura lui devine străvezie, cu ape și texturi diferite. Timpul le cerne, timpul le rostuiește. Amintirea senină a Profesorului e în mine, tot mai persistentă, cu timpul care trece.

Lecțiile pe care le dă un profesor nu sunt întotdeauna, și de la început, clare, pentru elevii săi. Unele par dure, altele par nedrepte. Par doar. Până la urmă, ele se dovedesc a fi fost de ajutor. De multe ori, când scriu un text, mă gândesc: oare i-ar fi plăcut Profesorului? Evident, trebuie să fiu cât mai puțin colocvială în ce scriu, dar acesta era năravul meu din perioada studenției. Încă mai păstrez, și cred că suntem mulți care păstrăm cu sfințenie, corecturile de stil pe care Profesorul le opera pe textele noastre. Cândva le priveam ușor înciudată, dar cu recunoștință. Ciuda era pe mine, nu pe corecturi.

Profesorul Irimia reprezenta o provocare continuă pentru colegi și pentru studenții domniei sale. Mulți nu l-au înțeles, alții l-au urât. Era o fire cârcotașă; observațiile, pe care nu le păstra doar pentru el, erau tăioase ca lama de cuțit. Un cuțit bine ascuțit, cu montură de fildeș. Ca om, s-a spus, era dificil, dar și fermecător: un suflet de copil într-un trup firav, cu un senin de privire, cu gesturi rapide, cu un consum interior teribil. Enormă deschidere pentru studenții ”treziți”, nu suporta leneșii, nici pe cei care încercau să trișeze. E greu de dus un astfel de drum. Nu suporta să stea deoparte, ne implica în cele mai îndrăznețe proiecte, ducea totul până la capăt, fără rest. Dacă puteai ține pasul, era bine, dacă nu, era doar vina ta, ritmul era uneori sufocant.

La orele de curs, magia se forma dinspre acea privire albastră, magia ne cuprindea pe toți. I-am urmărit discursurile până târziu, la colocvii, niciun dram din magia aceea, pe care o știam din studenție, nu se risipise, nu scăzuse în intensitate.

Întotdeuna de o modestie firească, netrucată, profesorul a trăit și s-a stins cu discreție, demn. Ultima sa lecție a fost lecția despre moarte, despre a te stinge frumos, despre asumarea stingerii.

Valoarea unui profesor e dâra pe care o lasă în urma sa. Dacă e luminoasă, atunci nu are nevoie de alte recomandări. Pentru mine și pentru mulți dintre elevii Profesorului, dâra aceasta e praful de stele pe care uneori îl aflăm, urmându-ne discret în urmă, cu un senin de privire.

Elena Agachi

(foto: d-na Cristina Irimia)

Galerie foto: 2005 (doctorat)

Foto comunicate de d-na Smaranda Ghiţă

3 iulie 2009

Ipotești, 1997 (Elena Agachi)

Profesorul Irimia  avea un cult pentru Ipotești. Ori de câte ori mergea acolo (spre final, din păcate, mai rar!), practic  renăștea. Acum, oricine vede Ipoteștii simte atmosfera cu totul binecuvântată de acolo, pe care, uneori, doar oamenii de calitate îndoielnică o mai întunecă.

(Foto: Dumitru Irimia, Dumitru Agachi și Andra Agachi, mică, Ipotești, 1997)

Acolo venea profesorul însoțit de colegii de la Iași și/sau de studenți, la ”Zilele Eminescu”sau, în mai, la Colocviu. Noi îl așteptam cu mare drag și, de multe ori, ”colocviile”  mele de doctorat s-au consumat la Ipotești.

(dl profesor cu Andra Agachi)

De cele mai multe ori, la ”Zilele Eminescu” aveau loc vernisaje. Aici cu Valentin Coșereanu, directorul Memorialului.

Cu : Valentin Coșereanu, Andrei Bodiu, și prof. Crețu de la Iași.

Fotografiile sunt din arhiva fam Agachi.

Aproape un an! (galerie foto)

Se apropie anul da când Dumitru Irimia nu mai e printre noi, nu mai urcă în fugă Copul, nu mai surâde cald și puțin ironic. Un an fără profesorul Irimia a lăsat urme în noi, cei care l-am cunoscut. Zilele Eminescu îl făceau să freamăte, era purtat de dor de Ipotești și de dor de Putna… așa cum și noi suntem purtați astăzi de dor de Irimia! Încă 2 fotografii de la Chișinău, comunicate de doamna Cristina Irimia:

Galerie foto

D. Irimia la Veneția

Fotografie comunicată de d-na Cristina Irimia

A testa abisul (Elena Agachi)

Fiind luna mai , mă cuprinde un fel de neliniște… era VREMEA COLOCVIULUI EMINESCU! Și pentru mine, ca profesor, luna mai și începutul lui iunie sunt cele mai agitate… Dar e un fel APARTE de agitație, una ce, odată începută cândva, nu mai vrea să se termine ori poate că ceva cumplit trebuie să se întâmple ca să se termine…

(Ipotești, 1996 Dumitru Irimia, Florin Cântec , prof. Andriescu, foto: arhiva Elena și Dumitru Agachi)

Până la urmă l-am înțeles pe profesor! Era o patimă Colocviul, una ce ne-a fost transmisă și nouă, și mie… dovada că nu mă astâmpăr nici eu, de ani buni de zile, ba Colocviile Eminescu pentru liceu, ba Drama Club, ba Ateliere cu elevii… Câte puțin din toate, nu importă ce anume, e PATIMA CONSTRUIRII DOAR, e dorința teribilă de a OFERI, DE A ÎMPĂRTĂȘI CU CEILALȚI, în pofida vremurilor, ori, TOCMAI DE ACEEA!

Aș spune că, cu cât vremurile sunt mai ostile, cu atât patima e mai mare! Unii stau și trudesc cu mare râvnă la cariera lor, la numele lor, la cărțile lor, la renume, la istorie, la posteritate! Alții, mai adastă și se uită prin suflete, sunt exemplari și generoși, sunt FORMATORI DE DESTINE. Îndrăznesc să spun că Dumitru Irimia mi-a dat niște lecții cruciale, de verticalitate și de generozitate.  A făcut-o, firesc, așa cum respiri, cu metode infailibile: a încuraja, a învăța zborul, fascinul, a testa, mai apoi, abisul… Până la urmă, trebuie să meargă!

(Cu Dumitru Agachi, la Ipotești)

Cu Andra Agachi

Ce lecție minunata, domnule Profesor!

„Nu o să uit niciodată banca aceea! Acum Ipoteştiul nu mai e la fel; toate s-au transformat prea repede după 90! Şi, culmea, s-a volatilizat, parcă în aburii picturii lui Paştina, ceea ce trebuia să rămînă! Doar mireasma fînului din iarbă necoaptă, cosită la sfîrşitul lui mai, e ca în vremea popasurilor la Ipoteşti ale lui Petru Creţia, Horia Bernea, Dumitru Irimia… Livada s-a rărit şi ea! După ce ne îmbrăţişa ca un prieten, Profesorul Irimia stătea pentru o vorbă pe banca aceea de sub liliac, nu pentru mult timp, doar cât se răsfirau studenţii prin livadă sau se aşezau cercuri prin iarba înaltă, pentru că urma urcuşul pe aleea umbroasă, uneori când seara se lăsa bine de tot, în pădurea Lacului… Surprinzător, cele mai multe dintre acele veniri la Ipoteşti, traseu obligatoriu în cadrul Colocviului Eminescu, s-au petrecut pe vreme foarte însorită! Chiar şi atunci când dimineţile sau peste zi dădea un ropot, seara era scăldată în soare arămiu, printre salcâmii înfloriţi.”

Dumitru Agachi

S-a stins o stea pe bolta filologiei româneşti (Anatol Ciobanu)

Foto și materiale comunicate de d-na Cristina Irimia (Dumitru Irimia și Grigore Vieru, 2007)

S-a stins o stea pe bolta filologiei româneşti

Profesorul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi Dumitru Irimia se pregătea să-şi marcheze în toamnă 70 de ani de la naştere, dar nemiloasa moarte i-a luat sufletul în noaptea de 2 spre 3 iulie 2009.

Îl plînge Universitatea, îl plînge Iaşul, îl plînge Moldova, îl plînge Ţara, îl plîng zeci de mii de intelectuali din Chişinău, Bălţi şi din multe alte localităţi, care au avut fericirea să-i asculte cuvîntul viu, să-i citească întinsa operă filologică.

Pentru Republica Moldova, profesorul D. Irimia a fost un adevărat Vademecum în domeniul revalorificării limbii române, începînd chiar imediat după 1990-1991. Din iniţiativa sau la îndemnul profesorului D. Irimia (pe atunci decan) şi al cunoscutului nostru lingvist (de altfel, de origine etnică ucrainean), devotat cauzei naţionale, profesorul Ion Dumeniuk, decanatele şi rectoratele celor două Universităţi („Al. I. Cuza” din Iaşi şi USM din Chişinău) au semnat un Protocol de colaborare generală între savanţii ambelor instituţii de învăţămînt superior.  Astfel a început o rodnică şi permanentă conlucrare, un schimb de experienţă, de preluare şi dezvoltare a tot ce era nou, util şi valoros la catedrele celor două universităţi. Rezultatele nu s-au lăsat mult timp aşteptate.

Din iniţiativa profesorilor D. Irimia şi Ion Dumeniuk (susţinută de filologii de la USM) a fost inaugurată seria de conferinţe „Limba română – azi” (în total 11 ediţii) cu participarea filologilor din Iaşi (şi din alte centre ştiinţifice din România) şi din R. Moldova (USM, AŞM, US „Al. Russo” din Bălţi, licee, gimnazii etc.). Conferinţele se desfăşurau două zile la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi două zile la Universitatea de Stat din Republica Moldova. Savanţii filologi din România şi din Republica Moldova luau în dezbatere cele mai arzătoare probleme privind etnogeneza poporului român şi glotogeneza limbii române, norma şi uzul, corectitudinea lingvistică, factorii interni şi externi ce influenţează evoluţia limbii, în general, şi a normei-standard, în special, probleme de valorificare a patrimoniului lingvistic, literar şi cultural etc.

Tot cu sprijinul profesorului D. Irimia şi din iniţiativa inimoşilor savanţi patrioţi Ion Dumeniuk şi Nicolae Mătcaş (pe atunci ministru al Educaţiei şi Ştiinţei) şi cu blagoslovirea Uniunii Scriitorilor din R. Moldova a fost fondată la Chişinău, în 1991, revista de ştiinţă şi cultură „Limba română”. Condusă, actualmente, de talentatul filolog şi iscusitul mînuitor de condei Alexandru Bantoş, revista a ajuns la nr. 167-168 şi este foarte solicitată de intelectualii din RM şi de peste hotare.

Profesorul D. Irimia a fost un spiritus rector, reuşind să mobilizeze pe cei din jurul său, să coaguleze spiritele lor, să-i orienteze spre dezvăluirea adevărului ştiinţific, „să spună lucrurilor aşa cum sînt” (E. Coşeriu), să militeze pentru descoperirea şi aprecierea valorilor autentice în literatură, lingvistică, istorie, artă etc.

Maestrul ne-a îndemnat şi ne-a ajutat să ţinem mereu aprinsă mica flacără a Candelei naţionale, căci fără ea un popor este pierdut.

Profesorul ieşean D. Irimia a fost unul dintre primii filologi remarcabili de peste Prut care, după obţinerea Suveranităţii, apoi şi a Independenţei, ne-a întins o mînă frăţească de ajutor, ca să ieşim cît mai repede posibil din paragina lingvistică (glotică) şi naţională în care ne-am aflat în cei aproape 50 de ani de regim totalitar.

Deşi foarte ocupat la Iaşi, profesorul D. Irimia, la invitaţia Societăţii „Limba Noastră cea Română” (preşedinte – neobosia şi inteligenta Valentina Butnaru), făcea naveta la Chişinău, de unde se deplasa la multe licee şi gimnazii din raioane, pentru a se întîlni cu profesorii de limbă şi literatură, cu elevii, abordînd probleme profesionale.

Ca savant-filolog, D. Irimia a fost un căpitan de cursă lungă, căci aria lui de cercetare e foarte mare: gramatică, stilistică, poetică, lingvistică generală, traductologie etc.

Din cele peste 250 de titluri de lucrări publicate, vom menţiona doar cîteva: Structura gramaticală a limbii române (Iaşi, Junimea, 1976, 306 pp.), Limbajul poetic eminescian (Iaşi, Junimea, 1979, 460 pp.), Structura gramaticală a limbii române. Sintaxa (Iaşi, Junimea, 1983, 264 pp.), Structura stilistică a limbii române contemporane (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1986, 264 pp.), Curs de lingvistică generală (Iaşi, 1986, 381 pp.), Structura gramaticală a limbii române. Numele şi pronumele. Adverbul (Iaşi, 1987, 214 pp.), Morfosintaxa verbului românesc (Iaşi, Editura Universităţii ”Al. I. Cuza”, 1997, 410 pp.), Introducere în stilistică (Iaşi, 1999, 279 pp.), Gramatica limbii române, Iaşi, Polirom,  1997, 1999, 2000, 2004, 543 pp.; ediţia a II-a, Iaşi, Polirom, 2005, 543 pp.; ediţia a III-a, Iaşi, Polirom, 2008, 605 pp.).

O lucrare cu totul ieşită diin comun este Dicţionarul limbajului poetic eminescian (coordonator şi realizator), alcătuit din Concordanţele poeziilor antume (2002), vol. I-II, 1048 pp.; Concordanţele poeziilor postume (2006), vol. I-IV, 2375 pp.; Semne şi sensuri poetice, vol. I – Arte (2005), 245 pp., vol. II – Elemente primordiale (2007), 296 pp.

Chiar numai titlurile enumerate supra (şi) numărul de pagini vorbesc elocvent despre faptul că profesorul D. Irimia ne-a lăsat o comoară de nestemate, un şirag de cercetări fundamentale revărsate pe moşia lingvisticiii româneşti.

Prof. D. Irimia a fost şi un excelent traducător, în special din limba italiană. A tălmăcit „pre limba română” mai multe opere de primă importanţă, semnate de Umberto Eco, Mario de     Micheli, Eugeniu Coşeriu, N. Iorga, G. C. Argan, Nino Palumbo, Elena Simionovici ş.a.

A fost şi a rămas cap de şcoală ştiinţifică, din care au ieşti 27 de doctori în filologie, inclusiv cîţiva din Republica Moldova.

Prof. D. Irimia a participat cu interesante comunicări ştiinţifice la zeci de congrese, conferinţe, colocvii, mese rotunde, întruniri ale filologilor în centre universitare din România, Republica Moldova, Italia, Germania şi alte ţări. A fost ales vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru al colegiului de redacţie al revistei „Revue de linguistique” (Bucureşti) şi al revistei „Limba noastră” (Chişinău), membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societăţii „Limba Noastră cea Română” (Chişinău),

Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (2005) şi al Universităţii de Stat din Chişinău (2007).

Pentru merite deosebite în dezvoltarea culturii naţionale, a ştiinţei filologice, a limbii şi literaturii române, pentru stabilirea şi fortificarea relaţiilor interculturale cu alte ţări, profesorului Dumitru Irimia i-au fost acordate mai multe premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, dintre care menţionăm: Premiul Eminescu pentru exegeză (Suceava, 1994), Premiul Lucian Blaga pentru exegeză, la Colocviul Internaţional Lucian Blaga (Cluj, 1998), Medalia Mihai Eminescu (Bucureşti, 2000), Premio Internazionale Padre Pio, Insieme, conferit de Libera Universita Catolica Internazionale Padre Pio şi Accademia Internazionale di Scienze ed Arti Padre Pio (2003), Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, conferit de Preşedintele României (11 martie 2004), Diploma de Excelenţă a Universităţii „Al. I. Cuza” pentru rezultate de excepţie obţinute în activitatea ştiinţifică în anul 2005 (Zilele Universităţii „Al. I. Cuza”, 26 oct. 2006), Diploma Universităţi de Stat din Moldova, la cea de-a 60-a aniversare a fondării sale (6 noiembrie 2006).

*    *     *

A plecat dintre cei vii eminentul savant-filolog, celebrul profesor şi iubitul nostru prieten Dumitru Irimia. Munca lui colosală a rămas în numeroase lucrări publicate, care au fost şi vor rămîne opere de referinţă pentru toţi cei ce doresc să abordeze multiplele probleme teoretice şi aplicative de filologie (inclusiv eminescologie). Chipul Omului, Savantului şi Maestrului Irimia va rămîne veşnic viu în memoria celor apropiaţi, a discipolilor, a miilor de foşti studenţi care au avut fericirea să-l cunoască, să-i audieze prelegerile, seminarele, consultaţiile, să-i citească (măcar parţial) opera.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Sit tibi terra levis.

Prof.univ. doc. hab. Anatol CIOBANU

membru corespondent al AŞM,

şef al Catedrei de limba română, lingvistică generală şi romanică de la USM Chişinău

(în Literatura şi arta, nr. 27,Chişinău, 9 iulie 2009, p. 6)

Galerie foto (Elena Agachi)

La Festivalul ”Blaga” de la Cluj, dl profesor a venit pe fugă, în mai, 2007.

Câteva fotografii luate atunci.

La o lansare de carte. (pe fundal, d-na Irina Petraș)

Cu Lăcrămioara Petrescu

Cu dl. profesor I. Cheie Pantea

La masa festivă, cu dl. profesor.

La teatru.